Marcel Boloș și-a avertizat colegii că nu mai acceptă să fie 'paratrăsnet' în Guvern (surse)

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 09-11-2023

Actualizat: 09-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, le-a zis liberalilor, într-o discuție restrânsă, conform unor surse din partid, că el nu o să mai accepte să fie scos țap ispășitor în Guvern în cazul legii pensiilor, cu referire la presiuni politice care se fac asupra lui din zona PSD pentru a-și pune semnătura pe proiect.

  • „S-a terminat cu "paratrăsnetul" ministerul/ministrul Finanțelor. Guvernul Ciolacu, în ansamblu, să își asume foarte clar găsirea banilor pentru pensii. Nu trebuie repetată greșeala din 2019 în perioada Guvernului Dăncilă în care se promiteau majorări de 40 la sută care nu se susțineau bugetar. Măcar PNL a majorat fix cu 40 la sută pensiile în ultimii trei ani pe baze corecte și asta trebuie să se întâmple și în 2024”, au spus sursele citate.

Un lider PNL i-a răspuns lui Boloș în timpul discuției: „Vedeți că încearcă să spună că nu am fi de acord cu majorarea pensiilor. Fals. Asta e o minciună grosolană, dar o propagă doar pentru că au pus miniștri slabi, în serie, la Ministerul Muncii”.

Guvernul ar urma să aprobe joi noua lege a pensiilor. Şedinţa a fost întreruptă pe fondul neînţelegerilor din coaliţie. Ministerul Finanţelor a dat avizul cu observaţii pe proiectul de lege şi se aşteaptă şi avizul Consiliului Economic şi Social (CES). Discuţiile vizează impactul bugetar al legii pensiilor, după recalcularea lor, potrivit unor surse guvernamentale.

Joi dimineaţă a avut loc şi o şedinţă a coaliţiei, pe tema legii pensiilor, după ce liberalii şi-au exprimat nemulţumirea privind impactul legii pensiilor, anunţat de Ministerul Muncii, care nu coincidea cu cel al Ministerului de Finanţe.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri