Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marcel Ciolacu a cerut o schimbare radicală a sistemului: Parlamentul vine cu un pachet extrem de important

Premierul Marcel Ciolacu a cerut miniștrilor și parlamentarilor să caute soluții de reformare totală a sistemului de asistență socială, după cazul înfiorător al ”azilelor groazei”. În Parlament au fost adoptate ample reforme ale sistemului de asistență socială.

Camera Deputaților a adoptat marți proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale. Parcursul legislativ al proiectului a început pe 7 septembrie 2023 când a fost prezentat în primă lectură în ședința de Guvern, anunță Ministerul Muncii.

Simona Bucura Oprescu explică sistemul

Potrivit ministerului se îmbunătățesc șase acte normative esențiale pentru sistemul de asistență socială din România: Legea asistenței sociale nr. 292/2011, Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în serviciile sociale, Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, OUG nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și OUG nr. 82/2016 pentru aprobarea statutului special al funcției publice specifice de inspector social și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Ministerul Muncii spune că este vorba despre „reglementări clare, ferme și curajoase” care stabilesc limitele în care se desfășoară activitatea furnizorilor de servicii sociale în interesul oamenilor. De asemenea, legea întărește asistența socială la nivelul comunităților mici, mai susține ministerul.

„Se modifică modalitatea de finanțare a serviciilor sociale pe principiul ”finanțarea urmează beneficiarul”, iar banul public este cheltuit transparent cu un traseu mai ușor de urmărit. Se consolidează rolul inspectorului social și capacitatea funcțională a Inspecției Sociale. Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației. Niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără controlul în teren al inspectorilor sociali. Va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare. Pentru prima dată se introduc sancțiuni penale pentru furnizarea de servicii fără licență. Amenzile cresc de 5 ori, până la 100.000 de lei”, a anunțat Ministerul Muncii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.