Marcel Ciolacu dă asigurări: 'Miercuri o să fie votul final din Cameră la legea pensilor. Este o mobilizare mult mai bună'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-06-2019

Actualizat: 20-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că proiectul cu privire la legea pensiilor, care a fost respins de Senat, va intra săptămâna viitoare la vot în plenul Camerei, precizând că este vorba de un proiect important şi s-ar bucura ca toată lumea să-l voteze, potrivit agerpres.ro.

"Am înţeles că nu a întrunit numărul necesar de voturi, a picat (proiectul legii pensiilor - n.r.) Miercuri o să fie cred că la votul final din Cameră. La Cameră este de obicei o mobilizare mult mai bună", a afirmat Ciolacu.

Citește și: Eugen Teodorovici îi dă prima sarcina noul preşedinte al ANAF! Ce va avea de făcut Mirela Călugăreanu

El a spus că se bazează şi pe voturile altor grupuri parlamentare, nu numai pe cele de la putere.

"Totuşi, politica înseamnă şi negociere şi discuţii şi interese comune. Totuşi, mi se pare un proiect de lege foarte important. M-aş fi bucurat ca toată lumea să-l voteze", a adăugat Ciolacu.

Citește și: Preşedintele Klaus Iohannis propune modificarea legii electorale:Autorităţile trebuie să ia măsurile necesare

Senatul a respins, miercuri, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi "pentru" şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar (68) pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri