Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marcel Ciolacu, față în față cu ambasadorul SUA în România: Parlamentul este hotărât să contribuie la crearea unui mediu propice pentru afaceri și investiții

Camera Deputatilor
ciolacu zuckerman

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, lider interimar PSD, s-a întâlnit luni, la Parlament, cu Adrian Zuckerman, noul ambasador SUA la București.

„Concret, președintele Camerei Deputaților a declarat că Parlamentul este hotărât să contribuie, conform atribuțiilor sale constituționale, la crearea unui mediu propice pentru afaceri și investiții prin: sporirea predictibilității și transparenței legislației fiscale și asigurarea unui cadru legislativ stabil și transparent, care să ofere beneficii economiei naționale și investitorilor.

La rândul său, E.S. domnul Adrian Zuckerman a spus că Statele Unite ale Americii sunt și vor fi cel mai bun prieten al României în regiune și că vor oferi tot sprijinul necesar pentru aprofundarea parteneriatului strategic atât sub aspect militar, cât și din punct de vedere economic și al statului de drept”, se arată într-un comunicat de presă al lui Marcel Ciolacu.

În debutul întâlnirii, președintele Camerei Deputaților și-a exprimat satisfacția pentru asigurarea continuității unei reprezentări la nivel de ambasador și a subliniat că acesta este încă un semnal pozitiv privind importanța pe care o are România la nivelul administrației americane.

”Apreciem tranziția fără sincope la nivelul conducerii Ambasadei, ceea ce a permis o reprezentare neîntreruptă a SUA în România, la nivel ambasadorial. Este un semnal puternic privind importanța pe care Statele Unite ale Americii o acordă României, dar și angajamentul personal al Excelenței Voastre față de misiunea majoră care v-a fost încredințată. Vă urăm mult succes în întreaga activitate și vă dorim o ședere cât mai plăcută în România!”, a spus Marcel Ciolacu.

Cei doi oficiali au fost de acord că este esențial ca dialogul dintre cele două state să continue în același ritm accelerat din ultima perioadă.

”Vă asigur de întreaga prietenie şi deschidere pentru o conlucrare constructivă, de la nivelul dialogului parlamentar, în susţinerea relaţiilor dintre ţările noastre şi a cooperării în proiecte de interes reciproc, dar și pentru înregistrarea unor progrese semnificative în cadrul parteneriatului strategic româno-american!”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Vezi si: Se schimbă vremea: când vor începe ninsorile și înghețul .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.