Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Marcel Ciolacu: Suntem de acord cu data de 27 septembrie pentru alegerile locale

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam vot coada vot votare sectie de votare sectie

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, la finalul ședinței Biroului Permanent Național (BPN) că este de acord cu data de 27 septembrie pentru alegerile locale.

Întrebat, joi, într-o conferință de presă, dacă este acord cu propunerea privind alegerile locale pentru data de 27 septembrie, președintele interimar PSD, Marcel Ciolacu, a răspuns afirmativ.

„În primul rând avem o prelungire (a mandatelor aleșilor locali – n.r.) până la data de 1 noiembrie. În principiu și noi suntem de acord cu data de 27 septembrie. Avem o singură problemă: că nu mai înțelege mesajele venite de la Guvern”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu (PSD), Florin Roman (PNL), Alfred Simonis (PSD) și Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) au depus, joi,la Parlament, un proiect de lege pentru prelungirea mandatelor aleșilor locali până pe 1 noiembrie. Data alegerilor locale din acest an se stabileşte prin lege organică.

Citește și: God galben de ploi torențiale. Inundații în mai multe județe

”Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 01 noiembrie 2020”, prevede proiectul de lege.

Totodată, proiectul prevede că data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea votării.

Vineri proiectul de lege va fi votat în Senat, pentru că, potrivit actualei legislații, mandatele aleșilor locali din expiră pe 21 iunie.

Pe 3 iunie CCR a decis că legea inițiată de PSD privind prelungirea mandatelor aleșilor locali este neconstituțională, deoarece „consacră un paralelism legislativ nepermis”. De asemenea, Curtea Constituţională a hotărât, la aceeași dată, cu majoritate de voturi, că și ordonanţa de urgenţă prin care au fost prelungite mandatele aleşilor locali este neconstituţională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.