Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marcel Ciolacu taie în carne vie: 200.000 de posturi dispar în sistemul bugetar/ Apare taxa pe bănci (Surse)

InquamFOTO/Octav Ganea
ciolacu Guvern

Premierul Marcel Ciolacu și specialiștii din Ministerul de Finanțe au elaborat un plan amplu de schimbare a legislației fiscale din România. Guvernul va veni, săptămâna viitoare, pentru a-și angaja răspunderea guvernamentală pentru pachetul de măsuri fiscale.

Citește și: Marcel Ciolacu a declanșat Marea Operațiune în Guvern (Surse)

Conform surselor guvernamentale există câteva măsuri esențiale în acest pachet, la care premierul Marcel Ciolacu nu renunță, în ciuda opoziției întâmpinate.

1. Va fi instituit impozitul pe locuințele de lux la 0,3 pentru partea care depășește 500.000 de euro. Totodată, va fi instituit  un impozit similar pe mijloacele de transport de peste 75.000 de euro.

2. Se va institui o taxă aplicabilă băncilor. Aici încă sunt discuții și va exista o întâlnire cu sistemul bancar pentru a stabili modalitatea de suprataxare. Problema este că trebuie stabilită clar cifra de afaceri a băncilor pentru că trebuie excluse sumele reinvestite sau care sunt folosite pentru dezvoltare.

Premierul Marcel Ciolacu va merge, vineri, la Banca Națională unde va avea o discuție cu Mugur Isărescu.

3. 200.000 de posturi din sistemul bugetar vor fi desființate. În discuție nu intră posturile unice, dar fiecare instituție va fi nevoită să efectueze o reorganizare.

În data de 2 noiembrie sunt așteptate planurile de reorganizare pentru 2 ministere importante din România. Cel mai probabil este vorba despre Ministerul Agriculturii și Ministerul Transporturilor.

4. Nu se modifică calculul accizei la carburant de la data de 1 ianuarie.

5. Tichetele de masă: aici există o discuție mai amplă, pentru că în prezent emitățorii de astfel de tichete solicită 6% comision atât de la instituția care le emite, cât și de la cel care le primește.

Guvernul ar dori să le treacă în sistem electronic și să fie acordate sub formă de bani.

Deocamdată se poartă discuții cu emițătorii de tichete de masă să-și reducă comisioanele și banii necheltuiți să se întoarcă la beneficiar.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.