Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie anunţă o anchetă a Parlamentului în legătură cu ştirile false

pixabay.com
brexit

O comisie a Parlamentului britanic a lansat luni o anchetă pe subiectul "ştirilor false", după controversele privind rolul pe care le-ar fi jucat acestea în alegerile prezidenţiale din SUA şi în campania dinaintea referendumului de anul trecut din Marea Britanie cu privire la Brexit, transmite DPA. "Fenomenul în creştere al ştirilor false reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei şi subminează încrederea în media în general", a subliniat Damian Collins, preşedintele Comisiei pentru cultură, media şi sport.

Ancheta va examina "sursele ştirilor false, ce anume îi motivează pe cei care le răspândesc şi cum sunt folosite în preajma alegerilor şi a altor dezbateri politice importante", a precizat Collins, deputat din Partidul Conservator al premierului Theresa May. Comisia a definit ştirile false drept "fenomenul în creştere al diseminării pe scară largă, prin social media şi internet, şi al acceptării ca fapte a unor informaţii de provenienţă sau acurateţe incertă".

Potrivit comisiei, există sugestii în sensul că "la alegerile din SUA din 2016 alegătorii au fost expuşi la un volum posibil fără precedent de ştiri false şi sunt temeri că acest lucru ar fi putut avea un impact semnificativ asupra proceselor democratice". "Aşa cum marile companii de tehnologie au acceptat că au responsabilitatea de a combate pirateria online şi distribuirea ilegală a conţinuturilor, ele trebuie în egală măsură să contribuie la împiedicarea răspândirii de ştiri false pe platformele de social media", conchide comisia parlamentului britanic. În acelaşi timp, consumatorilor trebuie să li se ofere noi instrumente care să-i ajute să evalueze originea şi veridicitatea ştirilor pe care le citesc online", conform Agerpres.

Comisia a invitat totodată publicul să-şi spună opiniile în legătură cu acest subiect, inclusiv despre ce reprezintă o ştire falsă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.