Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie, Germania, Franţa şi SUA s-au ALIAT împotriva Rusiei: Cer Moscovei explicații în cazul otrăvirii spionului rus Serghei Skripal

REUTERS/ Sergei Karpukhin
putin deget

Marea Britanie, Germania, Franţa şi Statele Unite au declarat joi că responsabilitatea Rusiei este singura explicaţie 'plauzibilă' în cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal şi a cerut Moscovei să furnizeze toate informaţiile cu privire la programul său de arme chimice Noviciok, relatează AFP.

'Noi, şefii de stat şi de guvern din Franţa, Germania, Statele Unite şi Marea Britanie, ne exprimăm consternarea după atacul împotriva lui Serghei Skripal şi a (fiicei sale) Iulia', se arată într-un comunicat comun al premierului britanic Theresa May, preşedintelui francez Emmanuel Macron, cancelarului german Angela Merkel şi preşedintelui american Donald Trump, scrie agerpres.ro.

Citește și: Mișcare inedită a companiei Telekom: De ce vor beneficia toți clienții operatorului

'Utilizarea unui agent neurotoxic de uz militar, dezvoltat de Rusia, reprezintă prima utilizare ofensivă a unui agent neurotoxic în Europa după Al Doilea Război Mondial', se arată în comunicat.

'Acesta este un atac asupra suveranităţii britanice, securitatea noastră, a tuturor, fiind ameninţată', au afirmat cei patru lideri.

Citește și: Intervenţie în forţă a Curţii de Conturi: Preoţii SUNT VIZAŢI – se va ajunge la tribunal

'Regatul Unit şi-a informat aliaţii că este foarte probabil ca Rusia să fie responsabilă pentru atac. Împărtăşim opinia britanică că nu există altă explicaţie plauzibilă', se mai arată în comunicat.

În consecinţă, cei patru aliaţi cer Rusiei 'să răspundă la toate întrebările legate de atacul de la Salisbury. Rusia ar trebui să ofere informaţii complete Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) despre programul Noviciok', au afirmat oficialii britanic, francez, german şi american.

Citește și: Ce se va întâmpla cu sporurile din sănătate: Vestea care îi va scoate din sărite pe medici

Această demonstraţie de unitate a celor patru ţări are loc la o zi după anunţul sancţiunilor împotriva Rusiei de către premierul Theresa May, în faţa Parlamentului britanic, considerând că Moscova este 'vinovată' de otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal la Salisbury.

Serghei Skripal, fost colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), şi fiica sa Iulia, au fost găsiţi la 4 martie în stare de inconştienţă pe o bancă din apropierea unui centru comercial din oraşul Salisbury, în sud-vestul Angliei. Londra susţine că cei doi au fost otrăviţi cu un agent neurotoxic de uz militar din grupul de agenţi 'Noviciok', dezvoltat de Rusia.

Citește și: Ministrul Mediului neagă noua taxă de timbru: ”Vă rog să luați de bun numai ceea ce comunic eu și cred că v-ați obișnuit că sunt om extrem de corect” .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.