Irlanda de Nord va trebui să mai aştepte formarea unui guvern, în absenţa unui acord între Partidul Democrat Unionist (DUP) şi naţionaliştii de la Sinn Fein, a anunţat luni ministrul responsabil de această provincie britanică, James Brokenshire, citat de AFP. Negocierile între cele două partide pentru a forma un guvern de coaliţie, aflate în impas de câteva luni, se vor prelungi şi în această săptămână, a spus în faţa parlamentului britanic Brokenshire. El nu a stabilit totuşi noul termen pentru aceste discuţii, după prelungirea lor de trei ori.
Guvernul britanic are trei opţiuni: să prelungească încă o dată discuţiile, să convoace noi alegeri sau să plaseze provincia britanică semiautonomă sub administrarea directă a Londrei, pentru prima oară în ultimii zece ani. "Continui să cred că un acord poate fi încheiat", a explicat Brokenshire, estimând că noi alegeri în parlamentul local nu ar rezolva nimic şi că cea mai bună dintre soluţii este o "putere împărţită".
Acordul de pace din 1998, care a pus capăt violenţelor interconfesionale ce durau de 30 de ani, a instaurat acest mod de guvernare comun între unionişti şi naţionalişti. Dar demisia în ianuarie a vicepremierului Martin McGuinness a distrus coaliţia respectivă. Decedat ulterior, responsabilul Sinn Fein protesta astfel împotriva administrării pe care o considera frauduloasă a subvenţiilor la energiile regenerabile de către primul ministru şi lidera DUP, Arlene Foster. Aceasta a dus la alegeri anticipate pentru adunarea regională, la începutul lunii martie, care nu au făcut ca lucrurile să progreseze. Cu 28 de locuri din cele 90, DUP a încheiat alegerile în frunte, dar a cedat teren în faţa Sinn Fein (27 de locuri).
Potrivit DUP, nu se pune problema de a o înlocui pe dna Foster şi aceasta cu atât mai puţin cu cât partidul este întărit prin alianţa încheiată cu Partidul Conservator al premierului Theresa May, cu care asigură la limită majoritatea absolută a parlamentului din Westminster. Republicanii au insistat în special în ultimele zile asupra recunoaşterii limbii galeze, pentru care ei solicită un statut egal cu cel al limbii engleze. Dar cele două părţi nu au reuşit să-şi depăşească dezacordul asupra unei probleme pe cât de simbolice, pe atât de sensibile, conform Agerpres. În trecut, guvernarea din Irlanda de Nord a trebuit să fie suspendată în mai multe rânduri de către Londra, ultima oară în 2007.






























Comentează