Predicatorul islamist radical britanic Anjem Choudary a fost inculpat pentru trei infracţiuni legate de terorism după ce a fost arestat la Londra săptămâna trecută, a informat luni poliţia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Choudary, în vârstă de 56 de ani, a fost acuzat de apartenenţă la o organizaţie interzisă, conducerea unei organizaţii teroriste şi adresare la reuniuni pentru a încuraja sprijinul pentru o organizaţie interzisă, a precizat poliţia.
Choudary va compărea luni în faţa unui tribunal din Londra.
La un moment dat cel mai proeminent predicator islamist din Marea Britanie, Choudary a fost încarcerat în 2016 pentru încurajarea sprijinului pentru Statul Islamic şi a fost eliberat în 2018 după ce a executat jumătate din pedeapsa de 5 ani şi şase luni de detenţie.
Fost lider al organizaţiei acum interzise al-Muhajiroun, el a atras atenţia pentru că i-a lăudat pe responsabilii de atacurile din 11 septembrie 2001 din Statele Unite şi pentru afirmaţia că dorea să transforme Palatul Buckingham în moschee.
Adepţi de-ai săi au fost asociaţi cu numeroase comploturi în diferite locuri din lume.
Un canadian în vârstă de 28 de ani, Khaled Hussein, a fost de asemenea inculpat pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă după ce a fost arestat în aceeaşi zi cu Choudary la sosirea pe aeroportul Heathrow din Londra, a mai informat poliţia.
Comentează