DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marea Britanie s-ar putea rupe: în Scoția se cere organizarea referendumului de independență

Operation World
Anglia Marea Britanie Scotia

Partidul Naţional Scoţian (SNP) a prezentat, sâmbătă, un program pentru organizarea unui nou referendum referitor la independenţa faţă de Marea Britanie, chiar în perioada în care ţara se confruntă cu impactul pandemiei de Covid-19 şi al Brexitului, transmite Reuters.

Citește și: Medicul Virgil Musta: Vaccinul anti-Covid are o singură contraindicație categorică

Premierul Boris Johnson, al cărui acord este necesar pentru organizarea unui referendum, argumentează că nu este necesar un nou vot, după ce scoţienii au respins independenţa în referendumul organizat în 2014, informează News.ro.

Dar Partidul Naţional Scoţian a afirmat că dacă va câştiga alegerile programate pe 6 mai va adopta propriul său proiect de lege, astfel încât să fie organizat un referendum după încheierea pandemiei.

Potrivit acestei formaţiuni, guvernul britanic va trebui fie să accepte referendumul, fie să conteste legalitatea acestuia în justiţie.

”O astfel de contestaţie ar fi respinsă cu tărie de un guvernul scoţian al SNP”, afirmă programul.

Sondajele arată că naţionaliştii scoţieni sunt pe care să obţină o majoritate record în alegerile pentru Parlamentul Scoţiei.

În 2014, scoţienii au votat împotriva independenţiei cu 55%  din voturi la 45%, dar Brexitul şi modul în care guvernul britanic gestionează criza Covid-19 au mărit sprijinul pentru SNP, sondajele arătând că majoritatea scoţienilor sunt în favoarea separării de Regatul Unit.

Un sondaj publicat sâmbătă de The Times arată un alt posibil pericol pentru viitorul Marii Britanii, 51% dintre alegătorii nord-irlandezi afirmând că sunt în favoarea organizării unui referendum despre viitorul lor, în următorii cinci ani, comparativ cu 44% care se opun.

Sprijinul pentru o Irlandă unită este de 42%, potrivit sondajelor, faţă de 47% care nu sunt de acord ca Irlanda de Nord să iasă din Marea Britanie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.