Guvernul britanic vrea să consolideze controalele la frontieră printr-un sistem complet digital care va permite numărarea intrărilor în ţară, a declarat duminică ministrul de Interne, Priti Patel, cu o zi înainte de publicarea acestui plan, relatează AFP.
Guvernul urmăreşte să facă trecerea frontierei "complet digitală până la sfârşitul lui 2025".
Persoanele care vor să ajungă în Marea Britanie fără viză sau statut de imigrant vor trebui să ceară o autorizaţie de călătorie (ETA) online pe modelul celei care există pentru a merge în SUA, a precizat într-un comunicat Ministerul de Interne, care se aşteaptă ca "circa 30 de milioane de cereri ETA să fie administrate în fiecare an".
Acest nou sistem va permite să se efectueze controale de securitate automatizate şi înainte de sosiri cu scopul "de a împiedica infractori străini cu fapte grave să intre în Marea Britanie".
Înăsprirea condiţiilor de imigraţie constituie unul din obiectivele susţinătorilor Brexit-ului, care a pus capăt liberei circulaţii între Marea Britanie şi ţările Uniunii Europene, informează Agerpres.
"Acum că am preluat controlul şi am pus capăt liberei circulaţii, securitatea este în centrul strategiei noastre privind imigraţia", a afirmat Priti Patel, citată într-un comunicat. "Noua noastră frontieră pe deplin digitală ne va da şansa să numărăm persoanele în interiorul şi în exteriorul ţării, ceea ce ne va permite să controlăm cine vine în Marea Britanie", a spus ea.
Ministerul de Interne subliniază că numărul exact de imigranţi din Marea Britanie este prost estimat, invocând ca exemplu datele din "schema de instalare", un program care le permite cetăţenilor din UE ce trăiau în ţară până la 31 decembrie 2020 să se înregistreze pentru a păstra aceleaşi dreptul de a trăi, de a lucra şi de a avea acces la securitatea socială în Marea Britanie după Brexit.
La sfârşitul lunii aprilie, existau peste 5,4 milioane de cereri şi 4,9 milioane de cazuri în care a fost acordat statutul, precizează ministerul, în contextul în care numărul cetăţenilor din UE care trăiesc în Marea Britanie era anterior estimat la trei milioane.
Aceste proiect se înscrie într-o reformă a politicii de imigraţie, bazată de acum pe un sistem "de puncte" care favorizează persoanele înalt calificate în detrimentul lucrărilor slab calificaţi. Pentru a obţine viza, sunt luate în considerare competenţele, cunoaşterea limbii engleze sau chiar resursele financiare.
În martie, guvernul britanic a prezentat de asemenea o reformă a sistemului de azil care prevede să nu se mai acorde aceleaşi drepturi persoanelor în funcţie de intrarea lor legală sau ilegală în ţară.
Marea Britanie schimbă jocul: controale mult mai ample la frontiere
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

57
Volodimir Zelenski consideră că Rusia nu şi-a ”schimbat atitudinea”, în pofida unei relansări a diplomaţiei
57

49
Parlamentul European cere ca gruparea Houthi să fie declarată organizație terorist
49

3.381
Danemarca provoacă furia Rusiei - Armele care sperie Kremlinul: Copenhaga este captivată de iluzii periculoase
3.381

95
Donald Trump trebuie să dea o declaraţie sub jurământ în acest an în procesul de defăimare intentat BBC
95

178
„Mentalitate de Război Rece”: China reacționează dur la noua strategie a Uniunii Europene pentru Arctica
178

91
Atacurile cu drone ar putea lăsa Europa în beznă. Ce măsuri pregătesc guvernele
91

132
Anchetatorii ucraineni au descoperit un nou caz de corupție în Ucraina: Contracte aranjate și drone cumpărate la prețuri umflate cu 90%
132

58
Donald Trump vrea să transforme sala de presă a Casei Albe într-o piscină: Planul controversat dezvăluit de The New York Times
58

75
Curtea Penală Internațională, după Premiul Saharov: „Ne confruntăm cu provocări fără precedent” / Cum lovesc sancțiunile SUA
75

1.103
Ultimul sondaj aruncă în aer alegerile din Israel: nimeni nu are majoritate / Se preconizează negocieri la sânge
1.103

32
Lituania: Ucraina nu trebuie să fie exclusă de la discuţiile privind încheierea războiului lansat de Rusia
32

4.116
Scene de ”Cascadorii râsului” la Pentagon: Pete Hegseth a vrut globul lui Eisenhower însă angajații l-au spart pe drum
4.116

80
”Problema palestiniană, situaţia în Strâmtoarea Ormuz, evoluţiile legate de Yemen şi căutările unei soluţii la Războiul Rusia-Ucraina” - Şapte miniştri de Externe din Europa şi O.Mijlociu se întâlnesc la Istanbul
80















