Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie trece în noua eră: sumă uriașă pentru revenirea spitalelor la misiunea anterioară pandemiei

bbc.com
Rishi Sunak, ministru finanțe, Marea Britanie

Ministrul britanic de finanţe, Rishi Sunak, a anunţat la sfârşitul săptămânii că va debloca încă şase miliarde de lire sterline (şapte miliarde de euro) pentru a ajuta serviciul britanic de sănătate publică (NHS) să resoarbă întârzierile acumulate în timpul crizei sanitare, în cadrul noului său buget, scrie AFP.

"Milioane de pacienţi care aşteaptă teste pentru un diagnostic sau operaţii care nu sunt urgente vor beneficia de o injecţie de şase miliarde de lire sterline pentru a ajuta la resorbirea întârzierilor NHS în Anglia", a precizat un comunicat al Trezoreriei britanice, informează Agerpres. 

Din această sumă, 2,3 miliarde de lire sterline (2,7 miliarde de euro) vor fi folosite pentru a crea aproximativ 100 de centre de diagnosticare "cu ghişeu unic" pentru a depista bolile care pun viaţa în pericol, cum ar fi cancerul. Un miliard şi jumătate de lire sterline va fi folosit pentru "creşterea numărului de paturi, echipamente şi noi centre chirurgicale".

Pandemia de COVID-19 a crescut presiunea asupra NHS, un sistem gratuit venerat de britanici, care cunoştea deja întârzieri şi o lipsă cronică de personal şi paturi de spital.

În septembrie, guvernul a mai anunţat că va injecta 5,4 miliarde de lire sterline pentru a ajuta acest serviciu public "să gestioneze presiunile imediate ale pandemiei".

"Suntem hotărâţi să readucem serviciul de sănătate pe drumul cel bun şi să ne asigurăm că nimeni nu trebuie să aştepte pentru examinări sau tratamente vitale", a afirmat Rishi Sunak într-un comunicat, în contextul în care miercuri toate privirile vor fi îndreptate asupra lui.

Ministrul de finanţe va prezenta în acea zi mult aşteptatul său buget şi orientările bugetare cu scopul de a redresa finanţele publice după creşterea datoriei generată de programele de sprijin economic din timpul pandemiei.

Pe lângă sistemul de sănătate, Rishi Sunak este aşteptat la cotitură în ce priveşte tranziţia energetică şi reechilibrarea regională, priorităţi guvernamentale, dar riscă să anunţe şi majorări de taxe pentru finanţarea tuturor acestor investiţii costisitoare.

De-a lungul weekendului, ministerul său a mai anunţat investiţii de peste 26 de miliarde de lire sterline (23,6 miliarde de euro), dintre care şapte miliarde pentru renovarea trenurilor şi autobuzelor şi cinci miliarde pentru proiecte inovatoare legate de sănătate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.