DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marea Britanie, Uniunea Europeană şi Statele Unite îl acuză pe Vladimir Putin că a comandat un atac cibernetic de proporții la rețeaua Viasat

Tass
Vladimir Putin

Marea Britanie, Uniunea Europeană şi Statele Unite au acuzat în mod public Rusia că a organizat un atac cibernetic masiv care a vizat reţeaua prin satelit KA-SAT a companiei americane de comunicaţii Viasat, cu o oră înainte ca preşedintele rus, Vladimir Putin, să ordone trupelor sale să invadeze Ucraina, potrivit unui comunicat al Consiliului UE, citat de The Guardian.

Atacul cibernetic care a vizat reţeaua KA-SAT a companiei americane de comunicaţii Viasat a avut loc la sfârşitul lunii februarie şi întrerupt conexiunea a mii de modemuri şi a facilitat invazia Rusiei în Ucraina, potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene. Atacul cibernetic a avut un ”impact semnificativ” şi a provocat ”întreruperi nediscriminate de comunicare şi disfuncţionalităţi la nivelul mai multor autorităţi publice, întreprinderi şi utilizatori din Ucraina, şi a afectat mai multe state membre ale UE”, se mai arată în comunicat.

”Acest atac cibernetic inacceptabil este încă un exemplu al modelului continuu de comportament iresponsabil al Rusiei în spaţiul cibernetic, care a reprezentat, de asemenea, o parte integrantă din invazia sa ilegală şi nejustificată a Ucrainei”, se mai precizează în comunicat. Centrul naţional de securitate cibernetică al Marii Britanii estimează că serviciile de informaţii militare ruse au fost mai mult ca sigur implicate în atacurile de pe 13 ianuarie care au vizat site-urile guvernului ucrainean, precum şi în atacul ulterior care a vizat compania Viasat pe 24 februarie. Ministrul britanic de externe al Marii Britanii, Liz Truss, a declarat că Rusia va suporta ”consecinţe grave” ca urmare a ”comportamentul său malign şi a agresiunii neprovocate” pe uscat, pe mare şi în spaţiul cibernetic.

”Aceasta este o dovadă clară şi şocantă a unui atac deliberat şi rău intenţionat al Rusiei împotriva Ucrainei, care a avut consecinţe semnificative asupra oamenilor şi întreprinderilor obişnuite din Ucraina şi de pe întreg continentul european”, a mai afirmat Truss. Rusia a negat în repetate rânduri că a organizat operaţiuni cibernetice ofensive.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.