Marea Britanie va organiza un summit virtual privind investițiile durabile

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 09-11-2020

Actualizat: 09-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Marea Britanie găzduieşte luni un summit virtual privind finanţarea în domeniul ecologiei şi investiţiile durabile, ''cea mai mare oportunitate comercială a timpului nostru'' pentru companii, şi la care vor participa lideri politici şi nume importante din domeniul finanţelor la nivel global, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Acest summit de trei zile, denumit ''Green Horizon summit'', se deschide în ziua în care iniţial era programată să înceapă la Glasgow conferinţa internţională privind clima COP26, amânată până în 2021 din cauza epidemiei noului coronavirus.

Potrivit organizatorilor, summitul îşi propune să accelereze inovaţia financiară în domeniul climei prin promovarea iniţiativelor similare celor ale ''obligaţiunilor verzi'', la care companiile au putut deja să subscrie pentru a obţine profit din proiecte de mediu în întreaga lume.

Atingerea obiectivelor ''zero emisii nete de CO2'' va necesita o tranziţie economică totală, implicând fiecare companie, bancă, asigurător şi investitor'', a afirmat, potrivit unui comunicat, fostul guvernator al Băncii Angliei, Mark Carney, care consideră că aceasta este ''cea mai mare oportunitate comercială din timpul nostru''.

Summitul va oferi, de asemenea, o oportunitate de a dezbate modul în care finanţarea privată poate ajuta guvernele pentru o redresarea globală post-Covid, se adaugă în comunicat.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri