Premium
Deși, în ultimii ani, țările membre au înregistrat o scădere istorică a șomajului, multe dintre ele se confruntă cu o creștere a precarității locului de muncă și cu schimbări structurale majore
„În anii 1990, se spunea că dacă rezolvăm problema șomajului, nu va mai fi populism. Nu aceasta este calea...”, observă îngrijorat Gilles Moëc, economist-șef la Axa. Sondajele pentru alegerile europene, care vor avea loc între 6 și 9 iunie, prevăd de fapt un val clar al extremei drepte, în timp ce, pe frontul șomajului, Europa cunoaște o adevărată revoluție.
În urmă cu un deceniu, în plină criză a zonei euro, ocuparea forței de muncă era principala preocupare. Şomajul atinsese în 2014 12% în zona euro, 27% în Grecia, 25% în Spania, 13% în Italia, 10% în Franţa. Astăzi s-a redus aproape la jumătate: 6,5% în zona euro, 10,2% în Grecia, 11,7% în Spania, 7,2% în Italia și 7,3% în Franța. În ceea ce privește Germania și Țările de Jos, acestea sunt aproape de ocuparea completă a forței de muncă, șomajul fiind în jur de 3%. În total, Uniunea Europeană are cu 20 de milioane de locuri de muncă mai multe decât acum zece ani. „Este încă o veste bună, chiar dacă nimeni nu pare să vorbească despre asta”, continuă Moëc, relatează Le Monde citat de Rador Radio România.
Andrew Kenningham, responsabil pentru economia europeană la firma de cercetare Capital Economics, salută și el „această creștere spectaculoasă a ocupării forței de muncă”, dar rezumă problema într-o singură propoziție: „Europa s-a îndreptat către un model ceva mai american, în care toată lumea are un loc de muncă, dar unul prost plătit”.
„Minijob-uri” în Germania, contracte cu oră flexibilă, lucrători pe platforme de livrare (Deliveroo, Uber Eats etc.)... Pe tot vechiul continent, reformele pieței muncii s-au înmulțit, pentru a simplifica disponibilizările, a reduce ajutoarele pentru șomeri și obligațiile angajatorilor.
În Franța, legile El Khomri (2016), care reduc costul disponibilizărilor și reduc programul de lucru, urmate de legile Pénicaud (2017), care inversează ierarhia standardelor, acordând întâietate contractelor colective pe ramură, se încadrează și ele în această tendinţă. Înăsprirea regulilor acordării ajutorului pentru șomaj, anunțată în februarie de premierul Gabriel Attal, continuă aceeași logică.
La fel de grăitor este exemplul Spaniei. În 2022, Madrid a inventat „muncitori ficși discontinui”, cu un contract pe durată nedeterminată, dar plătit doar pentru un anumit număr de luni pe an, în funcție de activitatea companiei (de multe ori în lunile corespunzătoare turismului de sezon sau, în construcții, pentru un nou șantier). Avantajul pentru angajați: compania este obligată să apeleze la „angajații discontinui” atunci când își reia activitatea. Avantajul pentru guvern: acești oameni nu se încadrează în cifrele șomajului, chiar dacă petrec multe luni neplătite.
La sfârșitul anului 2022, conform celor mai recente statistici disponibile, în Spania lucrau 1,4 milioane de lucrători având acest statut, reprezentând 7% din totalul locurilor de muncă, potrivit unui raport publicat pe 15 aprilie de Fundația pentru Studii de Economie Aplicată. O treime dintre ei erau în acel moment fără activitate. Doar jumătate dintre aceștia au primit un ajutor social. Pentru principalul partid de opoziție, Partidul Popular (PP, dreapta), reforma este înainte de toate „o fardare” a cifrelor.
Munca este plătită mai puțin
Acestea fiind zise, reformele pieței muncii din Europa explică doar o parte din scăderea șomajului. În întreaga lume occidentală, fără ca economiștii să înțeleagă clar fenomenul, sfârșitul pandemiei de Covid-19 a dus la o lipsă de forță de muncă, în special în sectorul serviciilor. În acest context, multe companii își mențin astăzi angajații, în ciuda unei economii care încetinește, de teamă că nu vor mai putea recruta ulterior.
„În 2023, în Germania eram în recesiune, și totuși numărul de ore lucrate a crescut cu 0,4%. Acest lucru este extraordinar de rar”, subliniază Stefanie Seele de la Institutul Economic German. „În toată Europa, asistăm la același fenomen, numărul de locuri de muncă crescând mai rapid decât numărul de ore lucrate”. Aceasta este de fapt o „redistribuire a muncii”, crede doamna Seele.
Această precaritate este de preferat, estimează Enzo Weber, economist la institutul german IAB, arondat Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă: „Este mai bine decât șomajul în masă din timpul crizei din zona euro”. El subliniază că șocul inflaționist violent din 2022 și 2023 a fost astfel mult mai bine distribuit: „Păstrându-și locurile de muncă, oamenii și-au păstrat veniturile. Toată lumea a pierdut din puterea de cumpărare, problema nu a mai fost concentrată doar pe șomeri. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care Europa este astăzi doar în stagnare și nu în recesiune”.
Mai mulți angajați pentru o economie stagnată: consecința, mai mult decât precaritatea, este că munca plătește mai puțin. Aproape peste tot în Europa, devine din ce în ce mai comun să ai mai multe locuri de muncă. În Portugalia, de exemplu, 5% dintre muncitori jonglează cu două sau chiar trei locuri de muncă, inclusiv în clasa de mijloc.
Francisco, 35 de ani, este unul dintre ei. Acest medic de familie, care preferă să rămână anonim, lucrează într-un dispensar de sănătate publică din centrul Lisabonei patruzeci de ore pe săptămână, timp de patru zile, pentru aproximativ 2.000 de euro net lunar. În restul timpului său „liber”, are consultații într-o clinică privată aproape douăzeci de ore pe săptămână. „Cu un singur salariu, aș putea trăi, desigur, dar nu aș putea să merg la un restaurant sau să plec în vacanță în altă parte decât în Portugalia și probabil că ar trebui să-mi găsesc un coleg de cameră sau să schimb cartierul”, explică el.
Bătălii homerice
În aceste condiții, nemulțumirea socială este în creștere și, după perioada de liberalizare a pieței muncii, țările introduc treptat noi protecții, începând cu creșteri foarte mari ale salariului minim. Din 2019, creșterea a variat de la un minim de 16% în Franța, aproape de nivelul inflației, până la un maxim de 85% în Polonia, inclusiv 26% în Spania și 32% în Germania.
La nivelul UE, chiar dacă competențele sale sociale sunt limitate, iar subiectul este abordat într-un mod radical diferit de la un stat membru la altul, cei Douăzeci și șapte au adoptat, încă de la alegerile europene din 2019, o serie de legislații importante.
Regulamente și legi privind lucrătorii de pe platformele digitale, obligația de vigilență (care impune companiilor mari să corecteze, în cadrul echipelor și în rândul furnizorilor, atacurile asupra mediului și a drepturilor lucrătorilor), salariul minim, munca forțată, intrarea femeilor în consiliile de conducere ale companiilor și chiar transparența salarială sunt acum puse în practică sau pe cale de a fi.
Unele dintre ele au dat naștere unor bătălii homerice între Cei douăzeci și șapte, dar, până la urmă, europenii au mers înainte, chiar dacă textele sunt mai puțin ambițioase decât atunci când le-a prezentat Comisia Europeană.
„Europa socială poate fi încă subdezvoltată, dar există”, insistă Nicolas Schmit, comisarul pentru ocuparea forței de muncă și șeful listei Partidului Socialist European la alegerile din iunie. Cu siguranță există, dar a fost adesea ruda săracă a construcției comunitare, deoarece Cei douăzeci și șapte sunt împărțiți cultural pe această temă. Dacă țările din Sud sunt în mod tradițional foarte dornice să consolideze protecția lucrătorilor la nivelul Bătrânului Continent, nordicii, atașați modelului lor de negocieri la nivel de ramură profesională, și cei din Est, nerăbdători să-și mențină avantajul competitiv, sunt în mod clar mai puțin entuziaști.
Când a ajuns președinte al Comisiei în 2014, Jean-Claude Juncker a făcut din revirimentul Europei sociale una dintre temele majore ale mandatului său. După criza din zona euro și ravagiile austerității bugetare care au urmat, luxemburghezul a considerat că este necesar să se treacă într-o nouă eră. În cadrul mandatului său, au fost adoptate directive privitoare la concediul parental și la lucrătorii detașați pentru a exista asigurări că „pentru muncă egală, în același loc de muncă, există salariu egal”. Ursula von der Leyen, care i-a succedat la sfârșitul anului 2019, i-a continuat activitatea.
Teme sociale absente din dezbateri
„Din 2016-2017, am asistat la o reînnoire a politicii sociale în Europa. Dar socialul urmează cicluri și, în general, după o perioadă de urcușuri, urmează o perioadă de coborâșuri”, notează Philippe Pochet, specialist în afaceri sociale la Institutul Jacques Delors, care speră că, de data aceasta, lucrurile se vor întâmpla altfel.
Este posibil ca criza Covid-19 să fi schimbat situația, oferind dovada că o inițiativă socială comună ar putea fi benefică pentru creștere. Pentru a evita o creștere bruscă a șomajului, în timp ce blocajele frânau economia, Comisia a împrumutat 100 de miliarde de euro, în numele celor douăzeci și șapte, care i-a permis să împrumute țărilor care doreau suficiente fonduri pentru a putea finanța șomajul parțial al cetăţenilor lor. Drept urmare, companiile nu au fost obligate să concedieze lucrători, au putut să-și reia activitatea atunci când situația s-a normalizat și acest mecanism a împiedicat, conform UE, 1,5 milioane de persoane să-și piardă locul de muncă.
Penuria de forță de muncă cu care se confruntă toate țările în acest moment poate alimenta, de asemenea, o reflecție a UE cu privire la rolul său. Nicolas Schmit, de altfel, se gândește la modalități de a depăși acest lucru, cu „imigrație legală organizată”, bazată pe competențe. În noiembrie 2023, Comisia a făcut o primă imersiune în acest teren despre care știe că este minat, prezentând un proiect pentru o platformă menită să conecteze migranții și ofertele de locuri de muncă din întreaga UE. Un fel de „Tinder pentru locuri de muncă”, a descris comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, în timp ce UE estimează că va avea nevoie de milioane de muncitori suplimentari până la sfârșitul secolului, din cauza îmbătrânirii populației.
În cele din urmă, perspectiva extinderii UE către Ucraina, Moldova și Balcanii de Vest va necesita și o reflecție asupra dumpingului salarial de care UE nu va putea scăpa dacă dorește să convingă opinia publică să se alăture acestui nou proiect.
Cu toate acestea, temele sociale lipsesc astăzi în mare măsură din dezbaterile care marchează începutul campaniei pentru alegerile europene. În ceea ce privește agenda strategică pe care cei douăzeci și șapte o pregătesc pentru a ghida lucrările viitoarei Comisii, ea le oferă, în această etapă pregătitoare, puțin spațiu. Componența Parlamentului European, așa cum va rezulta după alegerile din iunie, va fi decisivă. Deocamdată, sondajele anunță o ascensiune a dreptei și a extremei drepte care nu este de bun augur pentru Europa socială.
(autori: Eric Albert (Londra), Virginie Malingre (Bruxelles) și Sandrine Morel (Madrid)
