Imensul cartier sărăcăcios, cu locuinţe improvizate, situat lângă Calais şi supranumit "Jungla" găzduieşte în prezent aproape 7.000 de migranţi, număr neegalat de la înfiinţarea sa, în primăvara lui 2015, au anunţat vineri autorităţile locale. Numărul de migranţi instalaţi în "Junglă" a crescut puternic în ultimele două luni, ajungând la 6.901 la mijlocul lui august, comparativ cu 4.486 în iunie, potrivit prefecturii Pas-de-Calais.
În octombrie 2015, prefectura a recenzat 6.000 de migranţi. Ulterior, populaţia a descrescut, ajungând la 3.500 în primăvara lui 2016, sub efectul unor măsuri luate de stat pentru a-i face pe migranţi să părăsească "Jungla". Cu toate acestea, ultimul bilanţ oficial rămâne sub cel efectuat de militanţi asociativi, care au anunţat săptămâna trecută prezenţa a 9.106 persoane în acest sit. Potrivit acestor asociaţii, atmosfera din "Junglă" este "extrem de tensionată", deoarece structurile deschise la faţa locului de ONG-uri sunt depăşite.
Aceste asociaţii precizează că actualul aflux este legat în special de noile sosiri via Italia şi de demolarea deja sistematică a taberelor ilegale din Paris, ceea ce-i determină pe migranţi să-şi continue drumul. Migranţii, originari atât din Afganistan, cât şi din Sudan sau Irak, ajung în nordul Franţei, de unde speră să poată traversa Canalul Mânecii, pentru a ajunge în Marea Britanie, percepută ca un eldorado, anunţă Agerpres.
Comentează