USR Diaspora a sesizat joi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la mesajul distribuit pe Facebook de europarlamentarul Maria Grapini referitor la românii din afara graniţelor ţării care participă la mitingul din 10 august, transmite Agepres.
"Afirmaţiile publice emise de Maria Grapini, o persoană cunoscută la nivel naţional şi internaţional şi care exercită puterea publică, au efectul de a umili şi demoraliza pe cei vizaţi. Mai mult, faptul că o persoană publică foloseşte exprimări atât de jignitoare asupra unei întregi comunităţi, doar pe baza convingerilor politice, induce publicului că un comportament jignitor faţă de românii din diaspora este legitim şi justificabil din moment ce este susţinut de un funcţionar public de rang înalt", se arată în sesizarea USR Diaspora, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Uniunea Salvaţi România consideră că insultarea comunităţii româneşti din afara ţării este un gest absolut incalificabil, indiferent de împrejurări, dar mai ales ţinând cont de standarde morale pe care le impune funcţia publică.
"În 1990, Ion Iliescu îi numea golani pe protestatarii din Piaţa Universităţii. Au trecut 28 de ani şi limbajul multor politicieni români nu s-a îmbunătăţit, mai ales atunci când sunt criticaţi. Reprezentanţii poporului într-o democraţie ar trebui să întruchipeze repere morale ale societăţii şi să pună interesele cetăţenilor mai presus de cele politice. Derapajele majore, precum cel al doamnei Maria Grapini, trebuie sancţionate pentru a ne asigura că societatea noastră evoluează", afirmă Emanuel Stoica, preşedintele USR Diaspora, citat în comunicat.
În context, USR Diaspora solicită CNCD să analizeze de urgenţă sesizarea şi să o sancţioneze pe Maria Grapini pentru discriminare şi hărţuire.
"Europarlamentari ca doamna Maria Grapini fac România constant de râs în Europa prin atitudinea şi ideile pe care le promovează. La alegerile din 2019, românii trebuie să trimită în Parlamentul European oameni profesionişti şi integri, care respectă valorile democratice europene", se mai arată în comunicatul USR.
Potrivit sesizării trimise către CNCD, în contextul organizării mitingului împotriva guvernării PSD - ALDE de către românii din diaspora, miercuri europarlamentarul Maria Grapini a publicat pe contul personal de Facebook următorul mesaj: "Informăm diasporenii că taxa de prost se plăteşte la sediul USR. Fără certificat de prost nu puteţi participa la miting". "Deşi textul era preluat de la o altă persoană, doamna Grapini l-a publicat ca atare, asumându-şi-l", mai spun cei de la Uniunea Salvaţi România.
Maria Grapini, RECLAMATĂ la Consiliul pentru Combaterea Discriminării: 'Afirmațiile au efectul de a umili şi demoraliza pe cei vizaţi'
Explorează subiectul
Articole Similare

12
Vot exploziv în Senatul SUA: Trump păstrează controlul deplin asupra acțiunilor împotriva Iranului
12

113
Care sunt orașele din România unde se mai găsesc apartamente ieftine cu două camere
113

284
Alertă în Israel: IDF anunță că un nou val de rachete au fost lansate din Iran
284

267
Ce rol vital ar avea România dacă Statele Unite recurg la o invazie terestră în Iran
267

327
Setarea ascunsă din contul Google care îți poate salva datele personale. Aproape nimeni nu o folosește
327

752
Escaladare explozivă: SUA scufundă o navă de război iraniană departe de Golful Persic, iar NATO doboară o rachetă iraniană care se îndrepta spre Turcia
752

656
Americanii joacă tare și exclud Rusia sau China din ecuația Orientului Mijlociu: Nu sunt factor în această situație
656

342
Descoperire cosmică spectaculoasă: Un sistem stelar cu patru stele, compact cât distanța dintre Soare și Jupiter
342

613
FOTO Mâna-ntinsă te face bogat! Cât a ajuns să câștige un cerșetor în Sectorul 6 din București
613

652
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat 149 de drone în ultimele ore
652

2.638
Benjamin Netanyahu se teme că Donald Trump l-ar putea trăda în favoarea Iranului. Israelul cere explicații Casei Albe
2.638

985
Europa intră într-o fază economică complet nouă: modelul care a ținut continentul în creștere se termină
985

382
A ajuns acasă încă un grup de români: Alți 172 de cetățeni au fost repatriați din Israel, anunță Ministerul Afacerilor Externe
382

















Comentează