Maria Zaharova: Armenia a fost atrasă în capcană

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 05-10-2023

Actualizat: 05-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: agenzianova.com

Uniunea Europeană a trădat Armenia, nu Rusia, iar Bruxellesul nici măcar nu s-a gândit să contribuie la încetarea focului .a declarat în timpul unui briefing de presă purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de TASS, scrie Rador Radio România.

"Felul cum au acționat forţele de menținere a păcii ruse ca mediatori în obținerea unei încetări a focului - a fost urmărit de Uniunea Europeană din exterior, fără să se gândească măcar să ajute în vreun mod practic. La fel şi cu modul în care reprezentanții țării noastre au organizat livrarea ajutorului umanitar către Nagorno-Karabah după deblocarea coridorului Lacin, cum i-au escortat pe locuitorii din Karabah care plecau în Armenia - Uniunea Europeană a privit toate acestea în tăcere, de pe margine", a spus Zaharova.

"În tăcere, instigând și spunând minciuni cetățenilor Armeniei despre cum ar fi fost, chipurile, trădați de Rusia. Tot ceea ce s-a convenit prin medierea Moscovei, Erevanul a fost descurajat să ducă la îndeplinire de către Uniunea Europeană - ea a fost cea care i-a trădat pe armeni", a continuat reprezentantul MAE rus.

Maria Zaharova a subliniat că "misiunea UE în Armenia nu oferă nicio stabilitate sau detensionare".

"Sarcina principală nu este securitatea Armeniei sau promovarea normalizării (relațiilor) dintre Baku și Erevan, ci monitorizarea serviciilor de informații în interesul Bruxellesului și provocarea situației", a spus diplomatul rus. "La început au fost angajați în îndemnuri și promisiuni pentru Armenia, pur și simplu au atras oficialul Erevan în următoarea lor capcană și apoi au devenit martori tăcuți ai modului în care a evoluat situația" , a subliniat Zaharova.

"Căci din calea implementării acordurilor la care s-au ajuns prin medierea Moscovei, Erevanul a fost "împins" tocmai de comunitatea occidentală", a conchis aceasta.

Franța și-a dat acordul pentru livrarea de echipamente militare

În vizită la Erevan, ministrul de Externe francez Catherine Colonna a declarat că Franța și-a dat acordul pentru încheierea unor viitoare contracte cu Armenia care să permită livrarea de echipamente militare acesteia, astfel încât să-și poată asigura apărarea.

Șefa diplomației franceze, aflată în vizită în Armenia, nu a precizat despre ce echipament este vorba, dar a asigurat că Parisul va acționa "în acest domeniu cu spirit de responsabilitate de ambele părți și fără niciun spirit de escaladare".

Ea a subliniat că Azerbaidjanul, cu veniturile sale din petrol și sprijinul turcesc, "s-a înarmat continuu pentru a întreprinde acţiuni".

În luna septembrie, Baku a obţinut o victorie fulgerătoare asupra separatiștilor armeni din Nagorno-Karabah, pe care Erevanul a refuzat să îi ajute de teama unui nou război cu vecinul său.

Armenia, aliatul tradițional al Rusiei, de obicei se înarma de la Moscova și trupele ruse au o bază militară acolo, precum și un contingent de pace în Nagorno-Karabah. Cu toate acestea, relațiile dintre Moscova și Erevan trec printr-o perioadă de tensiune, iar Armenia caută noi parteneri în Occident.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri