Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marian Drăgulescu a ratat calificarea în finala de la sărituri la Mondiale

www.agerpres.ro
Marian Drăgulescu

Sportivul român Marian Drăgulescu (40 ani) a ratat calificarea în finala de la sărituri, miercuri, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Kitakyushu (Japonia), odată cu încheierea calificărilor masculine.

Drăgulescu, aflat la cea de-a 14-a sa participare la un campionat mondial, a ocupat locul 15 în calificările la sărituri, cu media de 14,299 puncte, după de a fost notat cu 14,566 puncte, respectiv cu 14,033, informează Agerpres.

Aceasta a fost ultima competiţie din cariera lui Marian Drăgulescu, el urmând să se dedice antrenoratului.

Cele mai mari medii la acest aparat le-au avut ucraineanul Nazar Cepurnîi şi sud-coreeanul Hakseon Yang, cu 14,833 puncte fiecare. Ultimul calificat în finală a fost canadianul William Emard (14,533).

Japonezul Daiki Hashimoto a încheiat calificările cu cel mai bun punctaj la individual compus, 88,040.

România va fi reprezentată de Maria Ceplinschi, joi, în finala de la individual compus (în prima rotaţie va concura la sol) şi duminică în finala de la sol.

Larisa Iordache a fost ultima gimnastă calificată în finalele pe aparate la un campionat mondial (Nanning - 2014, medaliată cu argint la sol şi clasată pe locul 5 la bârnă), iar Denisa Golgotă, ultima participantă în concursul individual (Doha 2018, locul 17), potrivit Federaţiei Române de Gimnastică.

Debutantă la un campionat mondial, Mara Ceplinschi face parte din programul 'Ţară, ţară vrem campioane', coordonat de Mariana Bitang şi Octavian Belu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.