DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

A murit reputatul ginecolog, Dr. Marian Iliescu

basilica.ro
lumanare mana credinta maini

MedLife anunță cu profund regret vestea încetării din viață a celui care a fost Dr. Marian Iliescu, medic primar obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în oncologia ginecologică și experiență notabilă în uroginecologie și patologia sânului.

Dr. Iliescu și-a dedicat peste 40 din viață profesiei de medic. După absolvirea Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, Dr. Iliescu și-a desfășurat activitatea în București, la Spitalul Sf. Pantelimon, unde a lucrat 12 ani și la Spitalul Filantropia timp de 18 ani, unde a fost șef de secție.

S-a alăturat echipei MedLife în 2010, în cadrul Life Memorial Hospital, fiind în toată această perioadă nu doar mentor și coordonator, ci și un exemplu de pasiune și optimism pentru toți colegii săi.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei în aceste clipe grele!

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.