Marian Preda, rectorul Universităţii din București, la ziua Patriarhului Daniel: 'Generații întregi de tineri pot învăța valori morale esențiale'

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 23-07-2024

Actualizat: 23-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: basilica.ro

Prof. univ. dr. Marian Preda, Rectorul Universităţii din București, a transmis un mesaj de felicitare și recunoștință către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia aniversării vârstei de 73 de ani. În mesajul său, Preda a subliniat aprecierea comunității academice pentru realizările și colaborarea fructuoasă cu Patriarhia Română.

”Preafericite Părinte Patriarh, cu ocazia aniversării frumoasei și înțeleptei vârste de 73 de ani, doresc să vă transmit în numele întregii comunități academice a Universității sincere gânduri de apreciere și sănătate pentru păstorirea îndelungată și plină de har a Bisericii Ortodoxe Române.

Vă asigur, Preafericite Părinte, de adâncul nostru respect, de profunda admirație pentru numeroasele realizări și decizii izvorâte dintr-o autentică menire creștină, însoțite de gratitudine pentru colaborarea strânsă și eficientă pe care Patriarhia Română a cultivat o de-a lungul timpului cu Universitatea din București.

Vă mulțumesc pe această cale și pentru caldul mesaj transmis cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înființarea Universității din București, care a marcat în același timp și 330 de ani de continuitate a învățământului superior în București, prin întemeierea, în 1694, a Academiei Domnești, de către Constantin Brâncoveanu.

De altfel, Facultatea de Teologie este una dintre facultățile fondatoare ale Universității din București, alături de cele de Litere, Științe și Drept. Cuvintele pe care le-ați transmis la acest moment aniversar comunității Universității din București vor rămâne ca o mărturie a legăturii dintre educație și spiritualitate pentru a forma generații bine pregătite profesional, dar și puternice din punct de vedere moral și etic. De altfel, istoria Universității din București se îngemănează cu istoria Bisericii Ortodoxe Române.

În clădirea centrală a Universității, în Palatul Universității de la „Km 0”, un „Km 0” al educației, al administrației centrale, al politicii, al economiei și al spiritualității, un „Km 0” la care s-au întâmplat, de a lungul timpului, toate evenimentele importante de schimbare socială în bine și câteodată în rău ale României, „Km 0» la care a început Revoluția Română și la care a început fenomenul „Piața Universității”, „Km 0” la care se întâlnesc românii atunci când avem succese ale echipei naționale de fotbal, acolo, la balconul și în Piața Universității, niciodată nu au lipsit icoana și crucea.

Ele sunt, de altfel, prezente și fizic în Piața Universității. Acolo, la „Km 0”, în curtea interioară a Palatului Universității din București se află ruinele Academiei Domnești de la Mănăstirea „Sfântul Sava”, care vor fi puse în valoare la viitorul muzeu al Universității, alături de alte contribuții majore ale teologiei la instituirea învățământului și învățământului superior din România. De altfel, în perioada interbelică, atunci când una dintre facultățile importante ale Universității era Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea oferea României mai mult de jumătate dintre absolvenții de învățământ superior, mai mult decât celelalte Universități de la Cluj, de la Iași, de la Cernăuți, de la Timișoara împreună. În perioada comunistă, alături de Biserica Ortodoxă Română, Universitatea a trecut printr-o perioadă dificilă.

Biserica a suferit, dar și noi. Față de 14.000 20.000 de studenți în perioada interbelică, Universitatea a ajuns la 7.900 de studenți în 1989 și asta pentru că, printre altele, și Facultatea de Teologie a fost desprinsă de la Universitatea din București. Vă mulțumim, Preafericirea Voastră, pentru faptul că Teologia a revenit în sânul Universității din București și astăzi este o facultate de vârf a Universității, iar proiectele pe care, cu binecuvântarea Preafericirii Voastre, le-am clădit împreună au succes.

Astăzi, la masteratul „Pastorație și viață liturgică” de la Chișinău s-au înscris peste 60 de candidați, dintre care jumătate vin de la Mitropolia Moldovei și jumătate de la Mitropolia Basarabiei. Încă o dovadă de conlucrare rodnică între Biserică și Universitatea din București.

Universitatea din București este mai mult decât onorată să aibă în corpul său profesoral o personalitate a cărei forță creatoare poate inspira un mediu armonios în care generații întregi de tineri pot învăța valori morale esențiale în contextul provocărilor și schimbărilor pe care societatea noastră le traversează astăzi.

Este demn să amintim și cu acest prilej deosebit că implicarea directă și angajamentul ferm al Preafericirii Voastre și al instituției pe care o păstoriți au contribuit în mod decisiv la transformarea învățământului teologic din România. Ca atare, vă rugăm să primiți încă o dată mulțumirile noastre pentru relația caldă și rodnică pe care ați cultivat o de a lungul timpului cu Universitatea din București. Vă urăm mulți ani fericiți, cu sănătate, bucurii și și mai multe proiecte împlinite și vă asigurăm că Universitatea din București va rămâne alături de Biserica Ortodoxă Română și de Preafericirea Voastră!”, a spus Marian Preda, rectorul Universităţii din București.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri