Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marijuana a devenit LEGALĂ în două state importante ale Americii: Care sunt condițiile

marijuana

Alegătorii din statul american Florida au aprobat marţi într-o consultare populară folosirea marijuanei în scopuri medicinale, după ce această propunere a întrunit peste 60% din voturile necesare pentru a fi aprobată, în timp ce statul California a aprobat prin referendum utilizarea marijuanei în scopuri recreaţionale, transmit miercuri AFP şi EFE.

Amendamentul 2, care autorizează folosirea marijuanei pentru pacienţi bolnavi de SIDA, cancer sau epilepsie, a obţinut 71,2% de voturi pentru (peste 6,4 milioane), faţă de 28,7% de voturi împotrivă (2,5 milioane). Susţinătorii amendamentului au calificat rezultatul drept "extrem de important", pentru că va aduce beneficii acelora care "caută un tratament paliativ, în condiţiile în care în acest stat există un segment important de populaţie în vârstă", a declarat Rob Hunt, preşedinte al unei companii din Florida specializată în prelucrarea canabisului.

Citește și: Posibila victorie a lui Trump i-a SPERIAT pe unii americani: Unde vor să emigreze

După rezultatele de marţi, Ministerul Sănătăţii din Florida urmează ca până în iulie 2017 să aprobe normele legislative pentru punerea în aplicare a deciziei, iar, începând din octombrie, va începe înregistrarea cultivatorilor şi distribuitorilor, precum şi emiterea de carduri pentru viitorii pacienţi.

Florida devine astfel cel de-al 26-lea stat american în care este legalizată marijuana, fie în scopuri recreaţionale, fie medicale, anunță Agerpres.

Şi California, cel mai populat stat al SUA, a legalizat marţi prin referendum folosirea marijuanei în scop recreaţional. Pe site-ul secretariatului de stat din California, se menţionează că propunerea nr. 64 privind legalizarea marijuanei în scopuri recreaţionale, care până acum nu era autorizată decât în scopuri medicinale, a fost aprobată de 55,5% dintre alegători, potrivit rezultatelor preliminare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.