Peste 20 de şefi de redacţie ai principalelor media independente poloneze au anunţat marţi crearea unui Consiliu comun "pentru a proteja libertatea de exprimare" în această ţară în care presa subvenţionată de stat este acuzată că difuzează propaganda puterii, notează AFP.
Anunţul intervine chiar înaintea alegerilor legislative de duminică într-o ţară profund divizată între, pe de o parte, partizanii guvernului populist naţionalist, cu înclinaţii autocratice, suspicios faţă de UE, şi, pe de altă parte, o opoziţie centristă, pro-europeană, conform Agerpres.
"Principala sarcină a Consiliului polonez al presei va fi să protejeze libertatea de exprimare, să stabilească şi să difuzeze normele profesionale şi etice ale jurnaliştilor, să iniţieze şi să îşi prezinte avizul cu privire la soluţiile legislative referitoare la media, la libertatea şi protecţia profesiei de jurnalist", potrivit un comunicat al noii organizaţii.
Printre membrii noii organizaţii se numără canalele de televiziune ale grupului TVN (Discovery), cele mai mari posturi de radio comerciale RMF FM, Radio ZET şi TOK FM, săptămânalele Newsweek, Polityka şi Tygodnik Powszechny, cotidianele Gazeta Wyborcza, Rzeczpospolita şi Fakt , precum şi site-urile Onet.pl, Wirtualna Polska şi OKO.press.
În clasamentul anual al ONG-ului Reporteri fără Frontiere, care monitorizează libertatea presei în 180 de ţări din întreaga lume, Polonia a fost anul acesta pe locul 57. Ea a ocupat locul 18 în 2015, anul în care partidul Lege şi Justiţie (PiS) a ajuns la putere.
Comentează