DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marine Le Pen a venit la Sinaia să susțină desființarea UE (FOTO&VIDEO)

europa natiunilor sinaia

Sâmbătă, 16 aprilie, la Sinaia are loc Conferința Internațională „Europa Noastră, Europa Națiunilor”. La evenimentul de la Casino Sinaia participă lideri ai grupului naționaliștilor din Parlamentul European (Grupul Europa Națiunilor și a Libertăților), personalități locale și sute de invitați.

Dacă gazda Laurențiu Rebega, vicepreședintele grupului ENL din PE, a ținut să precizeze din start că naționaliștii europeni nu sunt extremiști, șirul de discursuri susținute de reprezentații ENL din toată Europa a fost presărat cu idei deloc la modă în lumea democrată.

Marine Le Pen, președinte al Frontului Național din Franța și copreședintele grupului ENL, a susținut un discurs cu o singură idee de bază: Uniunea Europeană trebuie să dispară. Riccardo Molinari, vicepreşedinte al Ligii Nordului în Piemont, Italia, a criticat principiile economice pe care se bazează UE și dominația germană asupra Europei. Pentru Tomio Okamura, preşedintele Mişcării Libertăţii şi a Democraţiei Directe, Republica Cehă, islamul este o ideologie politică incompatibilă cu Europa. O dovadă în acest sens ar fi și atitudinea musulmanilor născuți în Europa, care îi văd pe autorii atentatelor recente ca pe niște eroi ai islamului.

Discursuri anti-imigranți au avut și Johannes Hubner, Partidul Libertăţilor din Austria, sau Zbigniew Jarzabek, Partidul Noua Dreaptă din Polonia. Olandezul Marcel de Graaff, copreşedintele Grupului Europa Naţiunilor şi a Libertaţii, a trecut direct la a susține că adevărații refugiați sunt doar în Liban, Iordania și Turcia, iar cei ajunși în Europa sunt de fapt „vânători de comori” și teororiști.

În fața asistenței formată din sute de persoane, pe scenă au mai urcat actorul Florin Zamfirescu și generalul (r.) Mircea Chelaru. Din primul rând, evenimentul a fost urmărit și de alte persoane cunoscute, precum colonelul Mircea Dogaru și Stegarul Dac.

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

Mai multe imagini pe pagina de Facebook stiripesurse.ro!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.