Marine Le Pen îi cere protejatului său să se pregătească pentru a candida la prezidenţiale în 2027: Jordan acceptă că trebuie să intervină

Autor: George Traicu

Publicat: 26-06-2025 09:27

Actualizat: 26-06-2025 12:27

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Laurent SANSON / imago stock&people / Profimedia

Populista de extremă dreapta Marine Le Pen din Franţa, căreia o instanţă i-a interzis să participe la alegeri, i-a cerut protejatului său politic, Jordan Bardella, să se pregătească pentru a candida la scrutinul prezidenţial din 2027, relatează dpa, potrivit Agerpres.


"Accept că nu pot candida. Jordan acceptă că trebuie să intervină. Eu însămi i-am cerut să se gândească la asta şi să se pregătească pentru această posibilitate", a declarat Le Pen pentru ziarul Valeures Actuelles, într-un interviu publicat miercuri.

Este pentru prima dată când Le Pen vorbeşte despre posibilitatea ca liderul partidului Rassemblement National (RN) să candideze în locul ei.

O instanţă a condamnat-o pe Le Pen la începutul lunii aprilie pentru deturnare de fonduri europene. Cea mai controversată parte a sentinţei este interdicţia de a candida timp de cinci ani. Pedeapsa a intrat în vigoare imediat.

Comentariile lui Le Pen reprezintă o schimbare de poziţie, deoarece anterior îşi pusese speranţele într-o decizie a instanţei de apel aşteptată pentru mijlocul anului 2026 şi a respins orice dezbatere despre candidatura lui Bardella.

În vârstă de 56 de ani, ea părea hotărâtă să candideze din nou pentru cea mai înaltă funcţie în stat în 2027, a patra încercare a sa.

"Jordan şi cu mine ne vom înscrie în cursa pentru alegerile primare prezidenţiale până când cazul va fi decis", a declarat Le Pen pentru publicaţia citată.

După decizia în apel, amândoi îşi vor lansa campaniile prezidenţiale. "Vom conduce amândoi această campanie, indiferent de rezultatul procedurilor de apel", a spus ea.

În ultimele luni, ea a ridicat ocazional îndoieli cu privire la capacitatea lui Bardella, în vârstă de 29 de ani, de a câştiga alegerile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri