Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marine Le Pen pledează la Moscova pentru o cooperare mai strânsă cu Rusia

Candidata extremei drepte la alegerile prezidenţiale din Franţa, Marine Le Pen, a pledat vineri la Moscova pentru o cooperare mai strânsă între Franţa şi Rusia în lupta împotriva terorismului, relatează AFP şi DPA, conform agerpres.

Favorabilă unor legături mai strânse cu Moscova, lidera Frontului Naţional a fost primită de preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), Viaceslav Volodin. Vizita sa, anunţată în ultimul moment, a ridicat numeroase întrebări după acuzaţiile de amestec al Rusiei în campania prezidenţială din Statele Unite ale Americii.

Birmingham, unul dintre cele mai mari cuiburi de islamişti din Marea Britanie

'Sunt în favoarea dezvoltării relaţiilor cu Rusia în contextul acestei lungi istorii care leagă cele două ţări', a afirmat Le Pen la începutul întrevederii.

'Am pledat la toate forurile pentru o cooperare între statele noastre în lupta împotriva terorismului', a continuat ea, subliniind rolul jucat de Rusia în Siria, unde Moscova sprijină regimul AlAssad, şi cel jucat de Franţa în regiunea Sahel.

Le Pen a afirmat că relaţiile nu foarte bune ale statelor occidentale cu Rusia nu sunt justificate. Rusia şi Franţa ar trebui să coopereze în lupta împotriva celor două mari provocări - globalizarea şi fundamentalismul islamic, a mai spus lidera Frontului Naţional, relatează DPA.

Contre dure între Sofia şi Ankara: 'NU vom accepta lecţii de democraţie din partea lor!'

Marine Le Pen a efectuat mai multe vizite în Rusia şi a fost subiectul unei acoperiri mediatice foarte favorabile din partea presei de stat ruse. Ea face parte dintre politicienii europeni care au pledat pentru o apropiere de Vladimir Putin şi care au aprobat anexarea de către Rusia în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea.

Nicio altă întrevedere cu reprezentanţi ai Kremlinului sau guvernului rus nu este prevăzută în cadrul vizitei de vineri de la Moscova a liderei extremei-drepte franceze.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.