DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mario Camora, căpitanul echipei CFR Cluj: 'Ar fi păcat să nu ne calificăm după ce am ajuns aici'

mario camora

Mario Camora, căpitanul echipei CFR Cluj, a prefațat meciul cu Celtic, care este decisiv în vederea calificării în șaisprezecimile de finală ale Europa League. Portughezul spune că ar fi păcat dacă formația sa nu ar accede în următoarea fază, având în vedere că mai are nevoie de doar un punct, anunță MEDIAFAX.

Citește și: PSD lovește în Guvern: A respins proiectul de lege

"Nu va fi ușor, e clar. E bine că jucăm acasă ultimul meci, dar să nu se gândească lumea că va fi ușor. Numai dacă vom fi concentrați vom reuși un rezultat să ne calificăm. Ar fi păcat să fim aici, la ultimul meci, și să nu ne calificăm", a declarat Camora, miercuri, într-o conferință de presă.

Căpitanul campioanei României a explicat cât de importantă ar fi calificarea în șaisprezecimile Europa League atât pentru club, cât și pentru jucători, și a mai spus că nu așteaptă un pas greșit al lui Lazio, ci un rezultat bun al echipei sale.

"Meciul e important pentru ambele părți. Și pentru club, dar și pentru jucători. Merităm să ajungem în primăvara europeană. Clar, contează și pentru club din punct de vedere financiar. Suntem clubul cu cel mai mic buget din Europa, deci înseamnă foarte mult și asta. Echipa a demonstrat deja în acest sezon că se poate lupta în Europa League. Am jucat bine, i-am învins pe Celtic în deplasare (n.r. - în preliminariile Ligii Campionilor), dar cel mai important e să fim inteligenți. Două rezultate ne ajută să ajungem mai departe. Lazio poate să bată orice echipă din lume, are o echipă foarte bună. Noi vrem să depindem de noi. Dacă ne ajută, e bine, dar nu vrem să gândim așa", a mai spus Camora.

Citește și: Ludovic Orban iese la rampă! Ce se va întâmpla, de fapt, cu vărsta de pensionare

CFR Cluj va înfrunta echipa scoțiană Celtic, pe teren propriu, joi, de la ora 19:55, în ultima rundă din grupa E a Europa League. Campioana României are nevoie să obțină un punct pentru a-și asigura calificarea. Pentru echipa lui Dan Petrescu există și varianta eșecului în meciul cu Celtic, însă Lazio nu trebuie să o învingă pe Rennes, în celălalt meci al grupei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.