Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mario Oprea (PNL): Fondurile de pensii private reprezintă şansa la pensie la cetăţenilor români activi în prezent

PNL

Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că fondurile de pensii private reprezintă şansa la pensie a cetăţenilor români care sunt activi în acest moment în condiţiile în care estimările arată că sistemul de pensii de stat va intra în colaps până în 2040. Potrivit acestuia, contribuţiile salariaţilor acoperă în prezent doar trei sferturi din banii necesari acordării pensiilor. Oprea susţine că intenţia PSD de a naţionaliza un fond care funcţionează cu randamente "bune şi foarte bune", este o eroare pe care PNL, împreună cu celelalte partide din opoziţie şi societatea civilă, încearcă să o oprească, anunţă Agerpres.

"Fondurile de pensii private reprezintă şansa cetăţenilor români, cetăţenilor activi în prezent, care obţin venituri din diferite activităţi, de a beneficia la momentul în care se vor pensiona de o pensie suplimentara faţă de pensia care este dată de sistemul public de pensii, care să crească gradul de înlocuire a salariului de către pensie în momentul în care cetăţenii se vor pensiona. Cred ca intenţia PSD a fost devoalată inclusiv de atacul precedent la Pilonul II, când nu numai că nu au majorat de la 5,1 % cât era contribuţia, la 6% aşa cum prevedea legea, ci dimpotrivă, diminuând procentul de contribuţie la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75%. (...) PNL va depune toate eforturile pentru informarea populaţiei despre adevărata intenţie a Guvernului şi pentru combaterea campaniei mediatice mincinoase, prin care vor încerca sa păcălească din nou românii", a spus parlamentarul liberal.

El a adăugat că introducerea Pilonului II şi III de pensie în 2007 a reprezentat o reformă liberală a sistemului de pensii după un model testat şi recomandat de Banca Mondială.

"Potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară, la finele anului 2017, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) aveau active nete totale de 41,52 miliarde de lei, în creştere cu 26% faţă de 31 decembrie 2016. Din această sumă, 39,74 miliarde de lei sunt cotizaţii la Pilonul II şi 1,74 miliarde de lei la Pilonul III. Numărul cotizanţilor este de aproape 7,5 milioane de persoane. (...) Intenţia PSD - ALDE anulează şansa la o pensie decentă a celor care au contribuit deja 10 ani la acest Pilon II, căci estimările privind pensia asigurată de stat sunt sumbre - chiar şi în prezent contribuţiile salariaţilor nu acoperă decât trei sferturi din banii necesari acordării pensiilor. Un sfert din fondul de pensii este subvenţionat. Aşadar, dacă lucrurile merg pe acelaşi făgaş ca în prezent, sistemul de pensii va intra în colaps până în 2040, conform studiilor şi prognozelor făcute", a mai declarat Oprea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.