Autoritățile din orașul asediat Mariupol declară că până la 90% din clădirile din oraș au fost distruse de forțele rusești. Aproximativ 30.000 de persoane au părăsit orașul, în timp ce peste 350.000 de oameni ar fi încă în adăposturile din oraș.
Lesia Vasylenko, un parlamentar ucrainean, a scris pe Twitter că orașul este „distrus din cer".
Mesajul vine în contextul în care echipele de salvare din oraș încearcă să scoată supraviețuitorii atacului asupra unui teatru, unde aproximativ 1.000 de persoane - în principal femei și copii - se ascundeau într-un adăpost antiaerian, anunță BBC.
Salvarea are loc pe fondul unor bombardamente intense din partea forțelor rusești la periferia orașului, scrie mediafax.ro.
Pe de altă parte, autoritățile din Mariupol spun că aproximativ 30.000 de persoane au părăsit orașul până în prezent, potrivit Reuters. Consiliul local estimează că peste 350.000 de persoane sunt încă adăpostite în oraș.
Orașul-port este încercuit de forțele rusești și a fost supus unora dintre cele mai intense bombardamente din timpul conflictului.
Reuters raportează cozi lungi de mașini care se îndreaptă spre nord de Mariupol, unele cu afișe pe care scrie „copii", în limba rusă.
Oficialii ucraineni spun că locuitorii au fost blocați în oraș de bombardamente, fără încălzire, electricitate și apă curentă în cea mai mare parte a ultimelor două săptămâni.
Comentează