DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marius Alexe, investitor: Sunt convins că o să avem 2-3 insolvențe la BVB cât de curând

insolventa

Marius Alexe, investitor cu dețineri importante în companii precum Norofert, Bonas, Appraisal&Valuation, apreciază că în următoarea perioadă vor apărea 2-3 insolvențe pe piața de capital din România.

El a vorbit într-un podcast susținut de Economica despre faptul că la BVB există antreprenori care și-au lăsat imaginea cosmetizată pentru a putea câștiga încrederea investitorilor și acest lucru impactează negativ întreaga piață de capital.

„O să avem niște ani foarte grei în față. O să se cearnă multe companii. Sunt anumite companii care nu aveau ce căuta pe bursă. Sunt convins că o să avem câteva insolvențe cât de curând, și pe acțiuni nu doar pe obligațiuni. Vor fi două-trei’, a declarat Marius Alexe, în cadrul unui podcast susținut de Economica și găzduit de avocatul specializat pe piața de capital Victor Stănilă, scrie Economica.net.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.