Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marius Dunca: Statul român trebuie să elimine panica și să își protejeze cetățenii!

Digi24
Marius Dunca

În contextul panicii acutizate din ultimele zile, senatorul PSD Brașov Marius Dunca subliniază faptul că statul trebuie să recâștige încrederea românilor. Totodată, parlamentarul face un apel la calm, susținând faptul că cetățenii nu trebuie să se lase atrași într-un război al știrilor false.

”După doi ani de pandemie, restricții și de măsuri câteodată contradictorii, în care românii nu au fost mereu tratați drept parteneri, iar transparența a lipsit de multe ori, ne aflăm în fața unor noi provocări date de contextul geopolitic în care ne aflăm. Statul român trebuie să recâștige încrederea cetățenilor. Este vital ca populația să se simtă protejată din toate punctele de vedere, inclusiv economic. Românii trebuie să plătească prețuri corecte, care să țină cont de salariul minim. Combustibilii trebuie să aibă prețuri juste, în condițiile în care producția internă acoperă deja o parte din necesarul de consum.

Miniștrii PSD au acționat rapid pentru a sancționa, dar și pentru a preveni speculațiile din piața de combustibili, cum au fost cele de acum două seri. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a trimis Direcția Generală Antifraudă Fiscală într-o amplă acțiune de control și monitorizare a pieței carburanților. Vor fi analizate prețurile de cumpărare și vânzare din ultima lună pentru a se identifica motivele măririi prețurilor. Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a dispus ca ANPC să efectueze verificări la toți furnizorii de combustibil care au mărit prețurile. Foarte repede, ministerul va veni cu o soluție legală - din practica europeană- astfel încât toți distribuitorii să fie licențiați și să-și piardă licența imediat ce încalcă regulile. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dispus ca Inspecția Muncii să demareze o campanie națională de control în toate benzinăriile pe componenta de sănătate și securitate în muncă și relații de muncă.” a declarat Marius Dunca.

Președintele PSD Brașov face apel la unitate și la calm.

”Românii trebuie să fie uniți și să nu își plece urechea la toate zvonurile alarmiste. Istoria ne-a învățat că doar așa pot fi depășite toate provocările. Vom depăși această criză ca pe altele dinaintea ei și vom ieși mai puternici, cu reguli mai bune și mai clare, cu sisteme funcționale!” a concluzionat senatorul PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.