Atacantul Marius Lupu a declarat, joi, după victoria Corvinului cu vicecampioana Ungariei, Paksi, cu scorul de 4-0, în prima manşă a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal, că nu este o surpriză şi că este rodul muncii sale şi a colegilor săi, potrivit Agerpres.
"Pentru noi sincer nu a fost o surpriză, pentru asta am muncit. Chiar şi când am câştigat cupa cu Oţelul. Aici ne este locul, nu este o surpriză pentru noi. În retur ne aşteaptă un meci foarte greu, nu contează scorul de astăzi, vom juca de la 0-0 cu ei", a declarat Lupu la DigiSport.
Marcator a trei dintre cele patru goluri ale echipei sale, Lupu a dedicat reuşitele suporterilor veniţi să încurajeze echipa în Ungaria, dar şi copilului său care urmează să se nască luna viitoare.
"Le mulţumim suporterilor care au venit alături de noi. Le dedic toate cele trei goluri, dar şi familiei mele şi copilului care ar trebui să se nască în august. La primul gol m-am descătuşat, dar toate cele trei goluri au fost importante şi toată echipa a contribuit la cele trei goluri", a mai spus Lupu.
Corvinul Hunedoara a învins echipa maghiară Paksi FC cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe Paksi FC Stadion din Paks, în prima manşă a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal.
Corvinul, la revenirea în cupele europene după 42 de ani, a învins categoric şi fără drept de apel pe vicecampioana Ungariei, prin golurile marcate de Sergiu Buş (9) şi Marius Lupu (45+2, 86, 90+3).
Manşa secundă va avea loc pe 18 iulie, la Sibiu.
Dacă va trece de Paksi FC, Corvinul Hunedoara va juca în turul al doilea preliminar al Europa League cu formaţia croată HNK Rijeka.
Comentează