Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marius Niculae - E devreme să se vorbească de înlocuirea lui Mutu la Rapid, el şi-a îndeplinit obiectivul

ProSport
Marius Niculae

Fostul internaţional Marius Niculae, în prezent manager sportiv al loturilor naţionale de tineret şi juniori în cadrul FRF, a declarat, vineri, că este devreme să se vorbească despre înlocuirea antrenorului echipei Rapid, Adrian Mutu, chiar dacă suporterii i-au cerut demisia, deoarece tehnicianul şi-a atins obiectivul, acela de a califica formaţia giuleşteană în play-off-ul Superligii de fotbal, potrivit Agerpres.

"Rapid - FCSB e un meci între două echipe cu obiective total diferite. E o presiune foarte mare pe Rapid, mai ales pe antrenorul Adi Mutu. E o presiune pusă de suporteri, cu care nu sunt de acord, pentru că echipa totuşi şi-a îndeplinit obiectivul (n.r. - calificarea în play-off). Dar suporterii sunt pătimaşi şi întotdeauna la cluburile mari pun presiune şi nu se mulţumesc cu puţin. Nu e normal ca suporterii să facă legea la Rapid, pentru că nu sunt ei patronii. Dar datorită lor s-a creat acea emulaţie, acea atmosferă, de care Rapid la meciurile de acasă a beneficiat 100%. E destul de devreme să se vorbească de înlocuirea lui Mutu atât timp cât el şi-a îndeplinit obiectivul. Dar cel mai bine ştiu cei de la Rapid, acţionarii, conducătorii şi ceilalţi. Eu pot să vorbesc din afară, pentru că Adi îmi e prieten, am jucat şi la Dinamo şi la naţională. Însă asta e România, ce putem să facem?", a afirmat Niculae.

Fostul atacant susţine că este foarte greu pentru o echipă care a promovat doar de un an în Superligă să se lupte pentru câştigarea titlului de campioană.

"Totuşi Rapid să nu uităm că a revenit în Liga I abia în sezonul trecut. Nu se poate dintr-o dată să te baţi la titlu. Dar suporterii sunt pătimaşi... şi mă gândesc şi la cei de la Dinamo, pentru că şi atunci când ne atingeam obiectivele voiau din ce în ce mai mult. Eu zic că trebuie să o iei treptat. Play-off-ul este cel mai puternic de când s-a trecut la acest sistem. Lucru benefic pentru toată lumea, pentru că avem meciuri tari şi interesante. Orice echipă poate bate orice adversar, totul e posibil", a adăugat Marius Niculae.

Suporterii echipei Rapid i-au cerut demisia antrenorului Adrian Mutu, duminică, după înfrângerea cu 3-1 suferită în deplasare cu Universitatea Craiova. Formaţia giuleşteană nu a mai câştigat de 6 meciuri şi este singura echipă fără victorie din play-off.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia FCSB, duminică, de la ora 20:30, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a Superligii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.