Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marius Paşcan (PMP) a votat pentru binele ţării, pentru valoare şi redeşteptare

Facebook.com
Marius Paşcan

Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară (PMP), Marius Paşcan, a declarat duminică, la Târgu Mureş, că s-a prezentat la vot cu gândul de a fi mai bine ţării şi că şi-a exprimat sufragiul în favoarea promovării valorilor, potrivit AGERPRES.

"M-am prezentat la vot cu gândul de a fi mai bine ţării şi am votat în acest sens pentru valoare, pentru o Românie în care să asistăm, aşa cum ne dorim cu toţii, la o redeşteptare morală şi spirituală a poporului român.

Am votat pentru un preşedinte intelectual care să constituie un model şi de care să fim cu toţii mândri, care să ne reprezinte cu cinste şi în spiritul valorilor noastre autentice, româneşti, pe care se cuvine să le perpetuăm în continuare.

Este gândul meu pentru România. (...) La Mureş, românii şi maghiarii nu au fost niciodată nici în frunte, nici în topul codaşilor la prezenţa la urne, este un judeţ cu pondere demografică medie, ca urmare cred că şi alegătorii se manifestă în acest sens.

Dar am încredere că mureşenii, întotdeauna, cu o dreaptă cumpănire, au tranşat în favoarea a ceea ce îşi doresc toţi oamenii din România.

Mă bat pentru acest judeţ şi vreau să aibă parte de o primenire, de o resurecţie a valorilor şi, în acelaşi timp, să fie călăuzit de un Dumnezeu mântuitor", a declarat Marius Paşcan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.