Mark Esper, ministrul american al apărării, îşi amână turneul diplomatic în Asia Centrală, din cauza coronavirusului

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 10-03-2020

Actualizat: 10-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: The Military Times

Ministrul american al apărării Mark Esper a amânat un turneu diplomatic prevăzut pentru săptămâna viitoare în Asia Centrală, din cauza epidemiei cu noul tip de coronavirus, a anunţat marţi Pentagonul, informează AFP.

Esper trebuia să se deplaseze în India, Pakistan şi Uzbekistan în perioada 16-20 martie, însă a decis să amâne acest turneu pentru o dată ulterioară, "ca să rămână în SUA pentru a ajuta la gestionarea răspunsului Ministerului Apărării" în faţa Covid-19, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Pentagonului, conform Agerpres.ro.

Citește și: Ce face Klaus Iohannis în plină criză de coronavirus COVID-19

Armata americană este foarte puţin afectată de noul coronavirus, cu circa zece cazuri în curs de confirmare la trupe desfăşurate în afara ţării, însă responsabilii Pentagonului încearcă să protejeze de virus imensa clădire ce găzduieşte în fiecare zi, lângă Washington, peste 20.000 de militari şi angajaţi civili.

Angajaţii civili sunt îndemnaţi să privilegieze telemunca şi să ia măsuri de "distanţă socială", stând la cel puţin doi metri distanţă unii de alţii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri