Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Martin Harris, la final de mandat: Aveţi de ce să fiţi mândri în România!

martin-harris
Ambasadorul, vorbitor de română, a mărturisit, într-un interviu acordat pentru Radio România Actualităţi, că plecarea din România este un moment emoţionant.  Ce luaţi cu dumneavoastră din experienţa în România? În ce fel v-a schimbat timpul petrecut aici? Aceşti patru ani au fost cei mai interesanţi şi cei mai frumoşi din cariera mea. A fost o plăcere şi din punct de vedere profesional şi personal, este o parte din procesul de schimbare a societăţii României şi de a descoperi aici un patrimoniu foarte bogat, un peisaj unic şi un popor deschis şi talentat.  În România, britanicii au o imagine de persoane mai rezervate, mai sobre. Cum v-aţi împăcat cu diferenţele de comportament şi atitudine? Eu sunt scoţian. Probabil că avem în Scoţia un comportament puţin mai aproape de români. În mod deosebit, eu sunt din zonele munţilor, sunt ca acasă aici, în România. Dar eu cred că relaţiile dintre popoare, dintre culturi sunt relaţii foarte bune acum între Marea Britanie şi România şi eu sunt mândru de această realizare. Ce vă place cel mai mult în România? Zonele munţilor sunt foarte aproape de mine. Cred că este şi faptul că România este o ţară /.../ şi aceste tradiţii, de mănăstiri, este o tradiţie pe care noi, din Marea Britanie, s-au pierdut, din păcate. De exemplu, când am fost în Putna, o mănăstire atât de istorică, aceasta este ceva foarte impresionant pentru mine. La extrema cealaltă, ce vă place cel mai puţin în România? Greu de spus. Dar cred că România încă nu este cunoscută în vestul Europei şi sunt percepţii greşite. Consider că oportunităţile aici şi pentru oamenii de afaceri nu sunt suficient înţelese în Marea Britanie. În mandatul meu am vizitat şi oraşe în Marea Britanie, pentru a comunica realitatea din România şi care sunt oportunităţile pentru relaţii între Marea Britanie şi România. Şi dumneavoastră şi predecesorul dumneavoastră aţi învăţat bazele limbii române înainte să preluaţi postul de ambasador. Este aceasta o practică obişnuită în diplomaţia britanică? Este o practică obişnuită. Pot să spun că în cariera mea, experienţa în Iaşi, unde am învăţat limba română, a fost cea mai bună experienţă în învăţatul limbii străine. Avantaj a fost, că am avut acolo cinci profesoare foarte capabile, am locuit cu o familie de români foarte prietenoşi, şi am învăţat nu numai limba, dar şi cultura României şi consider că a fost cel mai bun start pentru un ambasador, pentru că altfel am venit în Capitală într-o societate diplomatică puţin departe de viaţa obişnuită în România. De aici veţi pleca la Moscova. Credeţi că anii petrecuţi în România, destul de aproape în Rusia, v-au pregătit într-un fel pentru postul la Moscova? Voi fi adjunctul ambasadorului la Moscova, ministru în ambasada noastră. Am această ambiţie pentru a fi, în viitor, ambasadorul la Moscova. Am timp, sunt tânăr. Dar cred că ce am învăţat aici, în România, despre cultură, despre semnificaţia culturii pentru relaţiile bilaterale, este unul dintre principale, pe care le voi aduce cu mine la Moscova. Veţi ajunge la Moscova într-un moment tensionat între Europa şi Rusia. Ce înseamnă pentru un diplomat să administreze o asemenea situaţie? Evident că în această situaţie, nevoia de diplomaţie este foarte importantă. Sperăm că Rusia va avea un dialog diplomatic cu Ucraina şi cu partenerii, pentru a rezolva această problemă. Am lucrat în Rusia şi am lucrat şi în Ucraina, deci ştiu ambele ţări şi sper că diplomaţia va avea un succes pentru a rezolva această problemă dificilă.  Cum evaluaţi, la finalul anilor pentrecuţi aici, evoluţia instituţională în România? Pentru mine este ceva extraordinar ceea ce au făcut instituţiile de justiţie în România, în această perioadă de patru ani. Cred că cei pe care i-a făcut ANI, DNA, Curtea Înaltă de Justiţie, este probabil o luptă cu corupţia, care este una dintre cele mai impresionante din Europa, după căderea comunismului şi ei au stabilit un principiu foarte important, că nimeni nu este deasupra legii, cred că aceasta este un principiu /.../ pentru posteritatea României, în viitor. Şi, în final, domnule ambasador Martin Harris, vă rog, un mesaj pentru Radio România. Aveţi de ce să fiţi mândri în România!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.