Obiceiul vânătorii de delfini din Insulele Feroe este pus la zid de o mare parte a opiniei publice internaționale, după ce peste 1.400 de astfel de mamifere au fost ucise în ceea ce se pare că este o captură record, scrie BBC.
Deplinii cu laterale albe (Leucopleurus acutus) au fost împinși duminică în cel mai mare fiord din acest teritoriu din Atlandicul de Nord. Ei au fost mânați cu bărcile spre plaja Skalabotnur din Eysturoy, unde au fost uciși cu cuțitele.
Carcasele au fost trase la mal și distribuite localnicilor pentru consum. Imaginile cu vânătoarea de delfini arată agitația din apele înroșite ale oceanului, în timp ce sute de oameni priveau de pe plajă.
Cunoscută drept Grindadrap în limba feroeză, vânătoarea de mamifere marine - în special balene - este o tradiție practicată de sute de ani pe izolatele Insule Feroe. Potrivit guvernului local, circa 600 de balene pilot sunt prinse, în medie, în fiecare an, iar delfinii cu laterale albe în număr mult mai mic, precum 35 în 2020 sau 10 în 2019.
Suporterii obiceiului spun că este o cale sustenabilă de a lua hrană din natură și o parte importantă a identității lor culturale. Activiștii pentru drepturile omului acuză, însă, că uciderea mamiferelor este un obicei crud și nenecesar.
Organizațiile internaționale au condamnat masacrul de duminică, iar amploarea acestuia i-a șocat până și pe unii localnici.
Potrivit biologului marin Bjarni Mikkelsen, bilanțul delfinilor uciși este cel mai mare din Insulele Feroe, un teritoriu autonom din cadrul Danemarcei. Acesta a spus că recordul anterior a fost în 1940 - 1.200 de delfini. Următoarele cele mai mari capturi au fost în 1879 (900) și 1873 (856).
Masacru de amploare în Insulele Feroe: Peste 1.400 de delfini, uciși într-o singură zi / Imagini șocante
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

640
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
640

49
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
49

1.195
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
1.195

44
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
44

1.036
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.036

2.938
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
2.938

2.821
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.821

2.581
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.581

4.629
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.629

2.937
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.937

829
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
829

627
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
627

2.330
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.330
















Comentează