Ucraina a anunţat că a identificat un comandant rus ca suspect în unele dintre crimele comise în 2022 la Bucea, suburbie a Kievului, considerând că acesta este un pas esenţial către stabilirea lanţului de comandă din spatele execuţiilor în masă ale civililor de acolo, relatează Reuters, potrivit news.ro.
Forţele ruse au lăsat în urmă cadavre pe străzi când au fugit din Bucea, după ce au ocupat oraşul timp de o lună, la începutul invaziei din Ucraina. Peste 450 de cadavre au fost recuperate din gropi comune în oraşul Bucea şi sute de oameni au fost ucişi în zona mai largă din jur, potrivit oficialilor ucraineni.
Procurorii ucraineni au emis anterior notificări de suspiciune - o etapă procedurală către un posibil mandat de arestare - pentru zeci de soldaţi ruşi în cazul Bucea, dar au subliniat că această notificare din urmă este prima emisă pe numele unui comandant al armatei ruse.
„Notificarea de suspiciune pe numele unui comandant al unei unităţi a forţelor armate ruse reprezintă un pas extrem de important către justiţie pentru crimele de război sistematice şi la scară largă comise în Bucea”, a declarat procurorul general adjunct al Ucrainei, Andrii Leşcenko, citat de un comunicat al fundaţiei internaţionale de drept Global Rights Compliance, care ajută în anchetă.
Kremlinul a descris evenimentele din Bucea ca fiind „o înscenare şi o falsificare”.
„Probele arată că Iuri Vladimirovici Kim este suspectat de răspundere penală pentru 17 omoruri şi patru cazuri de maltratare comise intenţionat de forţele aflate sub comanda sa în Bucea”, se arată în notificarea autorităţilor ucrainene, citată de Global Rights Compliance.
Kim era comandantul unui pluton din Divizia 76 Aeriană a armatei ruse. El nu se află însă în custodia Ucrainei, a declarat Jeremy Pizzi, consilier juridic la Global Rights Compliance.
O anchetă Reuters publicată în mai 2022 evidenţiase rolul Diviziei 76 Aerotransportate, printre alte unităţi, în evenimentele din Bucea.
Fundaţia Global Rights Compliance a declarat că presupusa responsabilitate a lui Kim se bazează pe o anchetă care a inclus mărturii, probe criminalistice de la locul crimei şi informaţii din surse deschise. Informaţiile colectate au evidenţiat multiple cazuri în care Kim a ordonat în mod specific forţelor sale să vâneze, să rănească şi să ucidă persoane percepute ca sprijinind sau asistând forţele armate sau de securitate ucrainene. După uciderea civililor, dovezile arată că acest comandant a ordonat subordonaţilor săi să ardă unele dintre cadavre pentru a ascunde crima.
„Am trecut de etapa de a trage la răspundere autorii de rang inferior – acum descoperim lanţul deciziilor de comandă prin care ordinele obişnuite s-au transformat în execuţii în masă ale civililor”, a comentat Maksîm Ţuţkiridze, prim-adjunct al şefului Poliţiei Naţionale şi şef al Departamentului de Investigaţii.
Fundaţia a declarat că probele descoperite în acest caz sugerează existenţa unui plan sistematic care a implicat conducerea rusă şi constituie un element fundamental pentru anchetele suplimentare care vor fi necesare pentru a stabili acest lucru.





























Comentează