DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

MASACRUL de la Mecca: Conflict dur între Arabia Saudită şi Iran

mecca masacru

Liderul religios suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut duminică Arabiei Saudite să prezinte scuze după tragedia de joi din timpul pelerinajului la Mecca, în care au murit cel puţin 769 de oameni, printre care 144 de iranieni, conform celui mai recent bilanţ făcut public de Teheran, transmit AFP şi Reuters.

'Conducătorii saudiţi, în loc să dea replici, ar trebui să prezinte scuze comunităţii islamice şi familiilor îndoliate, să-şi accepte responsabilitatea în acest groaznic accident şi să-şi îndeplinească obligaţiile', a afirmat ayatollahul Ali Khamenei, conform declaraţiilor preluate de agenţia oficială IRNA. 

'Lumea islamică are numeroase întrebări, moartea a peste o mie de persoane nu este un caz minor', a adăugat Khamenei.

Vezi şi: Bilanţul busculadei tragice din timpul pelerinajului de la Mecca a crescut la 769 de morţi

La rândul său, preşedintele iranian Hassan Rohani a criticat Arabia Saudită pentru lipsa de cooperare şi a cerut ONU 'să-i reamintescă guvernului saudit datoriile' ce-i revin. 'Din nefericire, Riadul nu furnizează cooperarea necesară pentru anchetarea situaţiei dispăruţilor, transferarea trupurilor victimelor şi ajutarea răniţilor', a declarat Rohani, cu ocazia întrevederii cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la New York, potrivit televiziunii iraniene. 

Conform responsabililor iranieni ai pelerinajului, 144 de iranieni au murit în tragedia de la Mina, în apropiere de Mecca, 85 sunt spitalizaţi, iar 344 dispăruţi. Teheranul susţine că bilanţul total al busculadei, cifrat până acum de Riad la 769 de morţi, ar putea atinge 2.000 de victime. 

O delegaţie iraniană condusă de ministrul culturii, Ali Janati, nu obţinuse încă duminică viza saudită pentru a lua parte la căutarea celor dispăruţi, informează Agerpres.

content-image

De cealaltă parte, Arabia Saudită respinde acuzaţiile Iranului. 'Cred că iranienii au lucruri mai bune de făcut decât să exploateze politic o tragedie care a lovit oameni în timpul celor mai sacre ritualuri ale lor', a reacţionat ministrul de externe saudit Adel al-Jubeir, în timpul unei întâlniri, sâmbătă seara, la New York, cu şeful diplomaţiei americane, John Kerry.

Acest schimb de replici între Riad şi Teheran se adaugă tensiunilor între cei doi rivali regionali, legate mai ales de conflictele din Siria şi Yemen, şi de acordul în domeniul nuclear încheiat între Iran şi marile puteri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.