Mascații au intervenit în forță, în Găgăuzia. Trei indivizi incendiau sediile de refugiați în care stăteau ucraineni și mașinile acestora

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 21-02-2024

Actualizat: 21-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: www.uk.news.yahoo.com

Trei bărbați din satul Congaz, Găgăuzia, Republica Moldova, au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de incendierea mijloacelor de transport, a sediilor de plasament pentru refugiații ucraineni, precum și instigare la ură împotriva persoanelor refugiate din Ucraina, conform stiripesurse.md.

Potrivit Poliției din Găgăuzia, ofițerii INI și mascații „Fulger” au descins astăzi cu percheziții la cei trei. Este vorba de un bărbat, anterior condamnat la închisoare în Rusia, fratele acestuia și un consătean de-al lor.

Conform informației preliminare, cei trei acționau la comandă. În cadrul perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, butelii cu substanțe inflamabile, balonașe cu vopsea, măști și cagule.

Pe numele celor trei au fost pornite dosare penale pentru „distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor săvârşite asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti”, dar și „instigarea la acțiuni violente pe motive de prejudecată”.

De menționat că presa din Găgăuzia a scris anterior că în urma acțiunilor celor trei au fost incendiate două mijloace de transport amplasate pe teritoriul unui centru pentru refugiați.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri