Cărți dedicate Unirii, tablouri, plachete și mash-uri tricolore sunt achiziționate de Consiliul Local Botoșani cu doar două zile înainte de Ziua Națională, după ce, joi, în ședință ordinară, a fost alocată suma de 50.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Consilierii municipali din Botoșani au aprobat, cu două zile înainte de Centenar, alocarea unei sume de 50.000 de lei pentru cumpărarea unor cărți, a unui tablou, a unor plachete și a unui drapel de mari dimensiuni, toate dedicate Centenarului. Totodată, s-a alocat și o sumă de 5.000 de lei pentru organizarea unui spectacol al etniilor, în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri.
Proiectele, inițiate de primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, au fost aprobate de consilierii municipali, în ședința de joi.
Conform proiectelor de hotărâre, consilierii au aprobat alocarea sumei de 3.300 de lei pentru achiziționarea unui număr de 100 de exemplare din cartea „Pagini din Istoria României în context european”, a autorului Laurențiu Maftei.
„Cartea constituie o istorie a sacrificiului suprem al înaintașilor noștri pe câmpul de luptă fără de care astăzi nu eram împreună pe acest pământ străbun” se arată în proiectul adoptat de consilierii municipali.
Totodată, aceștia au aprobat și achiziționarea unui număr de 150 de exemplare din cartea „Biserica strămoșească și Marea Unire”, autor fiind preotul paroh Ioan Iordache, pentru achiziția acestei cărți fiind aprobată suma de 3.000 de lei.
„Cartea se înscrie în calendarul evenimentelor prilejuite de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri evocând aportul Bisericii Ortodoxe din cele două județe - Botoșani și Dorohoi la realizarea Marii Uniri”, se arată în raportul adoptat joi de consiliul local.
Totodată, aleşii au aprobat și alocarea unei sume de 20.000 de lei pentru achiziționarea unui număr de 100 de plachete dedicate Centenarului Marii Uniri și pentru organizarea unei ceremonii de decernare a acestor plachete.
„Aceste plachete vor conține un mesaj legat de evenimentul sărbătorit, respectiv un citat al marelui istoric Nicolae Iorga privind actul Unirii și vor fi înmânate unui număr de 100 de persoane din municipiul Botoșani, reprezentative. Prin acest demers se are în vedere recunoașterea aportului adus de membrii comunității la dezvoltarea orașului și la promovarea imaginii municipiului Botoșani”, se arată în proiectul adoptat.
De asemenea, 5.000 de lei vor fi folosiți, conform deciziei consilierilor, pentru achiziționarea unui tablou reprezentând Hora Triumfală, a autorului Relenschi Daniel Andrei, operă dedicată aniversării Centenarului Marii Uniri.
Tabloul are o dimensiune de 80 x100 cm, este pictat în ulei şi reprezintă o horă tradițională manifestată în fața Arcului de Triumf din Botoșani, construcție de lemn pe bază de cărămidă în onoarea Regelui Carol I al României.
După achiziție tabloul va fi amplasat la sediul Primăriei pentru a fi admirat de cetățenii municipiului Botoșani.
Achiziția unui mesh tricolor, care va fi amplasat pe sediul Primăriei municipiului Botoșani, a fost un alt proiect de hotărâre adoptat de consilierii din Botoșani. Pentru cumpărarea și montarea acestuia s-a alocat suma de 14.000 de lei. Mesh-ul va avea o dimensiune de 6 x 33,5 metri.
Consiliul Local Botoșani a aprobat și un alt proiect privind alocarea unei sume de 5.000 lei în vederea finanțării unui spectacol pentru aniversarea Unirii, la care participă ansambluri de dansuri armenești, italienești, poloneze, ucrainiene, maghiare și rome.
Comentează