O mașină a luat foc, sâmbătă, pe șoseaua București din municipiul Giurgiu. Șoferul a simțit miros de fum și plastic încins și s-a dat jos din mașină imediat, informează pompierii ISU Giurgiu.
La caz au intervenit pompierii Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere. Când au sosit pompierii, mașina ardea complet.
Cauza incendiului
Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor auto
Pentru prevenirea incendiilor auto, pompierii le recomandă cetățenilor:
verificaţi instalaţia electrică;
asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
nu faceți improvizații la instalația electrică;
verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.
Cetățenii aflați în dificultate pot citi mai multe informații despre ce să facă în cazuri urgente pe platforma https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care se poate descărca gratuit.
„În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate”, au transmis pompierii ISU Giurgiu.





























Comentează