Măsură de URGENȚĂ luată de STB în București pentru a se evita răspândirea coronavirusului

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 08-03-2020

Actualizat: 08-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, duminică după-amiază, la finalul şedinţei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, că Societatea de Transport Bucureşti va suplimenta numărul mijloacelor de transport pentru a evita aglomeraţia din autobuze şi tramvaie, anunță news.ro.

”Primarul general a dispus suplimentarea numărului de autobuze, astfel încât aglomeraţiile înăuntrul mijlocului de transport să fie evitate”, a afirmat Bădulescu, duminică, la finalul şedinţei în care s-au discutat măsurile luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Decizie de maximă siguranță - Primul meci din Liga 1 care se va disputa fără spectatori pe Arena Națională! Fanii își vor primi banii înapoi

Viceprimarul Capitalei a precizat că Poliţia Locală va face controale la agenţii economici care îşi desfăşară activitatea cu publicul pentru a se asigura că aceştia nu organizează adunări de peste o mie de persoane, dar şi pentru a fi siguri adunările cu mai puţin de o mie de oameni respectă deciziile privind prevenirea răspândirii COVID-19.

”Ne bucurăm că majoritatea agenţilor economici care au acest tip de activităţi în derulare au început să sune, se informează şi se conformează în raport de măsurile impuse”, a mai spus Aurelian Bădulescu.

El a spus că sancţiunile faţă de cei care nu respectă vor consta în închiderea localului şi încetarea acţiunii în desfăşurare.

14 cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în România, două fiind în Bucureşti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri