Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Măsuri pentru creșterea transparenței și integrității pe piața de capital

F. P.
finante

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, ce conține reglementări menite să contribuie la creșterea transparenței, integrității pe piața de capital și a competitivității emitenților autohtoni. Scopul final al aplicării noilor măsuri îl reprezintă reclasificarea pieței de capital românești în categoria piețelor emergente obiectiv care, odată atins, va aduce României o vizibilitate crescută la nivel european și mondial şi va crea premisele atragerii unor noi categorii de participanți (de natura intermediarilor, fondurilor de investiții, emitenților, investitorilor instituționali și chiar de retail).

Prin proiectul de lege se transpun în legislația națională Directivele europene ce obligă emitenții de valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată, care își au sediul sau își desfășoară activitatea într-un stat membru, la o mai bună informare a investitorilor. De exemplu, în situația în care un acționar dobândește sau cedează acțiunile cu drepturi de vot ale unui emitent ale cărui acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, acesta trebuie să notifice emitentului procentajul din drepturile de vot pe care îl deține în urma acestei operații. Această normă de aplică în cazul în care procentajul deținut atinge anumite praguri (5,10,15,20,25,33,50 și 75%) sau în cazul în care scade sau crește în raport cu aceste praguri. Această prevedere este valabilă și în alte cazuri, în care o persoană fizică sau juridică are dreptul de a dobândi, de a ceda sau de a-și exercita dreptul de vot.

De asemenea, companiile active în industriile extractive (petrol, gaze și minerale) și în sectorul forestier sunt obligate să declare, într-un raport anual separat, plățile efectuate către guvernele țărilor în care își desfășoară activitatea.

O altă măsură vizează sporirea integrității piețelor financiare europene prin stabilirea de sancțiuni penale pentru cele mai grave abuzuri de piață comise intenționat.

1. Pentru persoane fizice: Utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate și manipularea pieței sunt sancționate cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin patru ani. Manipularea pieței constă în manipularea artificială a prețurilor instrumentelor financiare. Spre exemplu, acest lucru se poate întâmpla atunci când o persoană răspândește informații false cu privire la oferta, la cererea sau la prețul unui instrument financiar. Utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate are loc atunci când o persoană fizică tranzacționează un instrument financiar având acces la informații privilegiate. Acestea sunt informații confidențiale referitoare la instrumentul financiar tranzacționat sau la compania care a emis instrumentul financiar respectiv pe piață, iar accesarea acestui tip de informație îi oferă persoanei respective un avantaj necuvenit. Divulgarea ilegală a informațiilor privilegiate este considerată infracțiune și se sancționează cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin doi ani.

2. Pentru persoane juridice: Companiile care se fac vinovate de infracțiuni de abuz de piață sunt pasibile de amenzi penale sau de altă natură. Sancțiunile pot ajunge până la interdicția temporară sau permanentă de a desfășura activități comerciale.

Totodată, se consolidează sancțiunile administrative care pot fi și ele impuse pentru abuzurile de piață, precum și competențele de investigare ale autorităților naționale de reglementare în vederea detectării abuzurilor de pe piețele financiare.

Adoptarea actului normativ are impact asupra domeniului pieței de capital și asupra economiei românești în general, prin crearea premiselor necesare dinamizării procesului de creștere al pieței și evoluției spre o dimensiune superioară a acesteia, și anume aceea de piață emergentă.

Obiectivele avute în vedere sunt:

Ø creșterea gradului de implementare a principiilor de guvernanță corporativă la nivelul emitenților cu implicații benefice asupra – transparenței și raportării informațiilor relevante pentru piață:

Ø optimizarea regimului ofertelor publice și al listărilor de valori mobiliare (acțiuni și obligațiuni);

Ø întărirea regimului legal care să permită respectarea deplină a drepturilor fundamentale ale investitorilor, precum dreptul de vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul la dividende etc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.