Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Măsuri reparatorii pentru personalul instituţiilor din sistemul de apărare şi ordine publică

Mihnea Motoc

O parte din modificările şi completările aprobate miercuri de Guvern la Ordonanţa de Urgenţă 57/2015 vor înlătura anumite inechităţi salariale în instituţia militară, a afirmat ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, care a precizat că aproximativ 33.000 de potenţiali beneficiari vor primi, începând cu luna august, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit în plată la nivelul anului 2009.

Diferenţa de 50% se va acorda începând cu luna august 2017, a explicat ministrul. ''Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, modificări şi completări importante la OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Câteva dintre acestea vor înlătura anumite inechităţi salariale în instituţia militară. La Ministerul Apărării Naţionale potenţialii beneficiari, în număr de aproximativ 33.000, vor primi, începând cu luna august 2016, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit în plată la nivelul anului 2009, iar diferenţa de 50% începând cu luna august 2017. După identificarea sumelor necesare, vom continua demersurile necesare pentru eliminarea şi a celorlalte disfuncţionalităţi atât în interiorul fiecărei instituţii, cât şi în cadrul familiei ocupaţionale'', a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, ministrul Motoc.

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în scopul de a îndrepta erorile făcute în ultimii cinci ani în salarizarea sistemului bugetar. Actul normativ este rezultatul consultărilor cu reprezentanţi ai tuturor familiilor ocupaţionale, informează Executivul. Potrivit sursei citate, modificările introduse prin actul normativ au în vedere, în cazul personalului instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională eliminarea diferenţelor de salarizare provenite din neacordarea soldei de merit, ca urmare a aplicării Legii-cadru nr. 330/2009 şi a OUG nr. 1/2010.

''Astfel, pentru personalul militar, poliţişti din aceeaşi instituţie publică, respectiv unitate, soldele de funcţie/salariile de funcţie în care nu au fost cuprinse sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit la nivelul anului 2009, vor fi stabilite la nivelul în plată al soldelor de funcţie/salariilor de funcţie care cuprind aceste sume compensatorii. Aceste drepturi salariale se vor acorda în două etape: 50% din acestea începând cu luna august 2016 şi 50% începând cu luna august 2017'', se arată într-un comunicat al Executivului, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.