MAT face publică lista aplicanţilor înscrişi în cadrul Pilonului 1 Start-Up Nation

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 06-09-2022

Actualizat: 06-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: bursa.ro

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) face publică lista aplicanţilor înscrişi în cadrul Pilonului 1 Start-Up Nation România, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute la finanţare, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.

Conform sursei citate, această primă evaluare este realizată automat de aplicaţia electronică granturi.imm.gov.ro, pe baza documentelor încărcate de solicitanţi.

"Cea de-a doua etapă de evaluare constă în analizarea informaţiilor transmise de către aplicanţi prin intermediul formularelor de înscriere", se menţionează în comunicat.

Astfel, în vederea admiterii cererilor de finanţare, echipa tehnică a ministerului şi personalul din Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului vor verifica completarea tuturor câmpurilor de către solicitanţi, eligibilitatea codului CAEN Rev 2, inclusiv legăturile activelor achiziţionate cu fluxul activităţilor/subactivităţilor care sunt necesare desfăşurării activităţilor codului CAEN pentru care se solicită finanţare, precum şi încadrarea în categoria IMM şi declaraţiile asumate, informează Agerpres.

În funcţie de rezultatele celei de-a doua etape de evaluare, aplicanţii vor primi fie decizie privind acceptarea de principiu la finanţare, fie decizie privind respingerea la finanţare. Există şi posibilitatea solicitării de clarificări suplimentare. În acest sens, aplicanţii au obligaţia de a urmări permanent contul de pe platforma granturi.imm.gov.ro şi informaţiile postate pe site-ul ministerului pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale.

Totodată, subliniem că vor fi eligibile doar cheltuielile efectuate din contul de grant, special deschis de către beneficiar pentru implementarea proiectului, ulterior alocării grantului şi depunerii cofinanţării, şi care respectă lista de cheltuieli impusă de legislaţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri