Mateusz Morawiecki a fost numit pentru un nou mandat în fruntea Guvernului de la Varșovia

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 14-11-2019

Actualizat: 14-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Najwyższy Czas

Președintele polonez Andrzej Duda l-a nominalizat joi pentru un nou mandat în fruntea Guvernului de la Varșovia pe premierul în funcție Mateusz Morawiecki, informează agenția de știri Dpa, potrivit Mediafax.

Cu ocazia ceremoniei, Morawiecki a promis că va continua să se focuseze pe îmbunătățirea standardului de viață în Polonia.

Citește și: Lia Olguța Vasilescu a LUAT FOC după anunțurile lui Cîțu: Asta este o prostie. Domnul Cîțu nu știe ce atribuții are ca ministru

"Următorii patru ani vor fi un avans în dezvoltare. Vor arăta polonezilor că standardul de viață european este tot mai aproape", a afirmat premierul desemnat.

Morawiecki va trebui acum să prezinte echipa guvernamentală, după care va avea la dispoziție două săptămâni pentru a obține sprijinul camerei inferioare a Parlamentului, unde partidul său, Lege și Dreptate, deține o majoritate clară.

Potrivit președintelui Parlamentului de la Varșovia, Piotr Mueller, noul Guvern urmează să fie votat marți.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri