Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mateusz Morawiecki, noul premier al Poloniei, se aşteaptă ca Bruxellesul să avanseze în procedura de sancţionare a Varşoviei

EUCham
polonia, EU

Noul prim-ministru al Poloniei, Mateusz Morawiecki, a afirmat joi că se aşteaptă ca Bruxellesul să lanseze săptămâna viitoare o procedură de sancţionare fără precedent împotriva Varşoviei după luni de dispute privind statul de drept, transmite Reuters. Mateusz Morawiecki, care a preluat funcţia de premier al Poloniei în această săptămână, a apărat schimbările în sistemul judiciar promovate de doi ani de predecesoarea sa Beata Szydlo, tot din cadrul Partidului Lege şi Justiţie (PiS, conservator), spunând că sunt necesare pentru a îmbunătăţi activitatea instanţelor, conform Agerpres.

Partenerii occidentali din UE ai Poloniei şi Comisia Europeană spun că reformele subminează independenţa instanţelor prin faptul că acestea sunt puse sub un mai mare control guvernamental.

Aceste modificări şi cele făcute de PiS, formaţiune eurosceptică şi naţionalistă, în privinţa instituţiilor media de stat au determinat Bruxellesul să ameninţe de mai multe luni cu activarea Articolului 7 împotriva Varşoviei. Asta ar însemna că guvernul polonez va fi denunţat ca nedemocratic şi s-ar putea ajunge la suspendarea dreptului de vot al Varşoviei în UE. Însă este puţin probabil să se ajungă la această ultimă sancţiune, deoarece este nevoie de acordul unanim al tuturor celorlalte state din UE, iar Ungaria, aliată a guvernului polonez condus de PiS, a spus că va bloca o astfel de măsură.

Vorbind joi la Bruxelles înaintea primului său summit al liderilor din UE, Morawiecki a părut însă să accepte că o astfel de lovitură este iminentă. "Dacă a început un proces şi, din câte am înţeles, a fost luată deja decizia ca miercuri Comisia Europeană să înceapă (procedura), atunci cel mai probabil va fi declanşată", le-a spus el jurnaliştilor. "De la începutul unei astfel de proceduri nedrepte pentru noi şi până când se va încheia, cu siguranţă vom discuta cu partenerii noştri", a mai afirmat premierul polonez.

Morawiecki are programată o întrevedere la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Un înalt oficial al UE a spus că Juncker va încerca să convingă Varşovia să renunţe la două legi conform cărora jumătate din actualii judecători ai Curţii Supreme vor fi demişi, iar politicieni ai PiS ar putea domina organismul care numeşte judecători. "Dacă schimbările privind instanţele vor merge înainte, atunci vom declanşa Articolul 7. Dacă schimbările vor fi amânate până în ianuarie, atunci vom vedea", a spus oficialul european citat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.