Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Matthew Boyse: 'Aş fi surprins dacă România nu va lua parte la exerciţiul Defender 2020, dar nu cunosc amănunte'

www.rador.ro
militari, soldați români Afganistan Kandahar

România ar putea fi inclusă în exerciţiul militar american Defender 2020, potrivit secretarului-adjunct din cadrul Biroului de Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat SUA, Matthew Boyse, care a precizat, însă, că nu cunoaşte, cu certitudine, amănunte în acest sens, potrivit Agerpres.

"Nu cunosc cu certitudine amănunte despre Defender 2020, dar presupun că răspunsul este afirmativ, pentru că este un exerciţiu foarte mare. Aş fi surprins dacă România nu va lua parte la acest exerciţiu, dar, din nou, nu ştiu cu siguranţă", a declarat, reprezentantul Departamentului de Stat.

Acesta a participat miercuri la cea de-a opta ediţie a Bucharest Forum, eveniment organizat de Institutul Aspen România şi Biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US, tema de discuţii a primei zile a forumului fiind "Europa emergentă la 30 de ani".

Citește și: Ludovic Orban s-a aliat cu dușmanul de moarte al lui Liviu Dragnea! A fost publicat în Monitorul Oficial

Agenţia de presă DPA a scris, la începutul acestei luni, că Germania va găzdui anul viitor centrul logistic al unui important exerciţiu sub conducerea forţelor armate ale SUA.

Ministerul german al Apărării i-a informat pe reprezentanţii grupurilor parlamentare din Comisia de apărare a Bundestagului (Parlamentul) că alte 16 state membre NATO, inclusiv Germania, vor fi implicate în acest exerciţiu.

În cadrul exerciţiului 'Defender 2020,' armata americană se va antrena pentru desfăşurarea rapidă a unei divizii în Polonia şi în statele baltice, conform unui document consultat de DPA.

În perioada aprilie-mai, trupele vor trece prin Germania cu sprijinul Bundeswehr-ului. Armata germană va participa nemijlocit la acest exerciţiu.

Conform părţii americane, va fi cel mai mare exerciţiu de acest gen din Europa în ultimii 25 de ani, la care vor participa aproximativ 20.000 de militari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.